La masă

Polițiștii și-au inaugurat popota: 3,6 lei ciorba de perișoare, 5 lei friptura la tavă ori cotletul la grătar



Șeful IPJ, primarul și prefectul, primii clienți ai popotei
Șeful IPJ, primarul și prefectul, primii clienți ai popotei

Conducerea Inspectoratului de Politie Județean (IPJ) Suceava a inaugurat, ieri, în prezenta oficialităților locale, noua popotă a instituției, modernizată, după ce fosta popotă, închisă acum aproape un an și jumătate, nu corespundea normelor sanitar-veterinare.
Popota și-a păstrat aceeași locație, la parterul sediului Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Suceava, în fostul cămin de garnizoană din curtea interioară a politiei județene.
Cu o capacitate de până la 100 de locuri, noua popotă, cu doi bucătari și doi ospătari, angajați ai politiei, și-a primit, ieri, primii clienți, după o slujbă de sfințire, la care au participat mai marii IPJ Suceava, prefectul Florin Sinescu, primarul Ion Lungu, precum și mai multi șefi de instituții.
Meniul de ieri a fost următorul: felul I – ciorbă de perișoare (3,6 lei), felul II – cotlet la grătar cu cartofi prăjiți – 5,1 lei ori friptură la tavă cu pilaf și ciuperci, salată de murături – 0,6 lei, chifle – 0,25 lei.
Șeful Serviciului de Logistică din cadrul IPJ Suceava, comisarul-șef Alexa Dumitru Teodorovici, a explicat că deocamdată la popotă se va servi doar prânzul, între orele 11:00 -14:00.
„În funcție de numărul polițiștilor care vor veni să servească masa la popotă, vor fi două feluri de ciorbă și două-trei de felul II. Meniul este sub10 lei, iar preturile nu au nici un adaos”, a declarat comisarul-șef Teodorovici, precizând că persoanele din afara instituției pot lua masa la popota IPJ Suceava doar cu invitație din partea polițiștilor.
O contribuție semnificativă la redeschiderea popotei a avut și Corpul Național al Polițiștilor Suceava.
Polițiștii mănâncă de la popotă, contra cost, deținuții gratis, de la restaurant
Chiar dacă s-a dat din folosință noua popotă, zecile de deținuți din arestul IPJ Suceava vor mânca în continuare de la restaurant, poliția având încheiat în acest sens un contract cu restaurantul Vama Veche.
Șeful Serviciului Logistic a explicat că pentru a le pregăti masa deținuților la popotă, ar trebui o bucătărie separată, regulile fiind stricte în această privință, precizând că se va merge în continuare pe contractul cu Vama Veche, obținut în urma unei licitații.
Alocația zilnică de hrană pentru fiecare deținut este de aproximativ 11 lei,aproape cât prețul la meniul zilei la multe restaurante din oraș.
Iată unul dintre meniurile servite deținuților din arest: unmic dejun constând în ceai, zahăr, pâine, biscuiți, marmeladă, margarină, un prânz la care au fost serviți cu ciorbă de legume, mâncare de cartofi cu salam, pâine, apă, iar la cină, printre gratii, le-au fost date frigănele gratinate, pâine și apă.


Popota are o capacitate de până la 100 de locuri
Popota are o capacitate de până la 100 de locuri
Ciorbă de perișoare -3,6 lei, cotlet la grătar cu cartofi prăjiți -5,1 lei, salată de murături -0,6 lei, chifla -0,25 lei
Ciorbă de perișoare -3,6 lei, cotlet la grătar cu cartofi prăjiți -5,1 lei, salată de murături -0,6 lei, chifla -0,25 lei
Doi bucătari pregătesc mâncarea pentru sute de polițiști
Doi bucătari pregătesc mâncarea pentru sute de polițiști
Șeful IPJ, primarul și prefectul, primii clienți ai popotei
Șeful IPJ, primarul și prefectul, primii clienți ai popotei