Deranj mare

Polițiștii rutieri au amendat 281 de transportatori de mărfuri și persoane

Polițiștii de la Serviciul Rutier Suceava au organizat o acțiune de control extinsă care i-a vizat în mod special pe transportatorii de mărfuri sau persoane, într-un interval de șase zile fiind aplicate nu mai puțin de 281 de amenzi pentru nereguli în transport. Controlul s-a desfășurat în perioada 20-25 martie, zilnic fiind angrenați câte 32 de polițiști și doi inspectori ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Suceava.
Foarte multe dintre amenzi au fost aplicate pentru nereguli în transporturi de marfă în timp ce radarele au înregistrat nu mai puțin de 86 de transportatori care circulau cu viteză peste limitele legale.
Dintre abaterile cele mai grave, nouă transportatori au fost amendați la OG 37/2007, pentru nerespectarea perioadelor de repaus și odihnă, în timp ce în alte cazuri au fost depistate transporturi de marfă fără acte de proveniență ori cu vehicule care nu erau autorizate în acest sens.
Inspectorul Bogdan Bercea, din cadrul Serviciului de Poliție Rutieră Suceava, a precizat că în cazul unei autoutilitare Volvo, care se deplasa pe Calea Obcinilor din Suceava, transportând material lemnos, s-a constatat că nu există licență de transport, fiind reținute plăcuțele de înmatriculare și certificatul vehiculului.
„Au fost aplicate două amenzi și la Legea 38/2003, legea taximetriei. În cazul unui taximetrist din Câmpulung Moldovenesc s-a întocmit și dosar penal, pentru că avea licența expirată din 2011”, a exemplificat inspectorul Bogdan Bercea.
Un alt caz aparte este cel al unui șofer de autocar din Râmnicu Vâlcea, care se deplasa pe DN 2, cu pelerini veniți la mănăstirile din județ. El a fost surprins de un radar la Roșiori, cu 85 de kilometri la oră, după care un al doilea echipaj cu radar l-a înregistrat cu 81 de kilometri la oră la Vadu Moldovei. Șoferul a încasat două amenzi care totalizează 680 de lei și s-a ales cu 6 puncte de penalizare.
Acțiunea de control a fost dispusă de Inspectoratul General al Poliției Române pentru reducerea riscului de accidente rutiere în domeniul transportatorilor publici de mărfuri și persoane.
Anul trecut, județul Suceava a fost primul pe țară la număr de accidente grave în care au fost implicate vehicule de transport marfă ori pasageri.

Recomandări

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate

Grupare din care făcea parte și un agent al Poliției de Frontieră, acuzată că aducea ilegal din Ucraina și plasa pe piață amfetamină

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat
Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat