O acțiune de amploare a polițiștilor din județ în zona unităților de învățământ a dus, în numai trei ore, la rezolvarea mai multor dosare penale aflate în evidența Poliției cu autori necunoscuți.
În cursul zilei de miercuri, între orele 10.00-13.00, pe raza județului, s-a organizat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale, îndeosebi a celor comise cu violență în perimetrul școlilor. Polițiștii implicați în acțiune au reușit să prindă un urmărit local, să constate o infracțiune și să introducă în baza de date a Poliției amprentele și fotografiile a nu mai puțin de 20 de indivizi suspecți depistați în preajma școlilor. De asemenea, polițiștii au reușit să documenteze activitatea infracțională a doi minori și să rezolve 11 cauze cu autori necunoscuți. Bilanțul acțiunii de acum două zile a fost întregit și de un număr de 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 51 de milioane de lei vechi, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Printre indivizii care au ajuns pe mâna polițiștilor se numără și Grigore D., în vârstă de 19 ani, din municipiul Suceava, elev, autor al unei infracțiuni de tâlhărie comise în urmă cu două luni de zile în incinta unei unități de învățământ din localitate. Alți doi adolescenți (Bogdan G. și Ion M.), elevi și aceștia, sunt cercetați de lucrătorii Poliției municipiului Rădăuți pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe, ce a fost săvârșită în zona unei unități de învățământ din localitate.





