Meciurile etapei a VII-a, desfășurate duminică, 2 octombrie, au avut implicații serioase în configurația clasamentelor.
În Seria I, cîteva meciuri au atras atenția.
Unul din ele s-a desfășurat la Milișăuți, unde Progresul din localitate a întîlnit Voința Iaslovăț. Meci disputat între două echipe din localități apropiate care, de obicei, se lăsa cu probleme. De această dată, meciul s-a desfășurat într-o totală atmosferă de sportivitate, chiar dacă pe ici pe colo au mai sărit și „scîntei”. Partida a fost arbitrată bine de o brigadă de arbitri foarte tineri cu Cristi Cearcovschi la centru, asistat la cele două margini de Vlad Tănase și Adrian Ghiuță. Golurile echipei învingătoare au fost înscrise de Marius Buliga (2) și Daniel Dăscălescu (2), ambii lucrători în cadrul Poliției Române. Golul echipei din Iaslovăț a fost marcat de Nicu Cotoară care, la 36 de ani, este un exemplu de atașament și dăruire pentru mai tinerii săi coechipieri. Să reamintim că scorul întîlnirii a fost de 4-1 pentru Progresul Milișăuți.
Un alt meci cu implicații în clasament a fost cel de la Putna unde Bradul din localitate (o altă echipă față de ediția trecută de campionat) a întîlnit Progresul Frătăuții Vechi, una din formațiile cu ambiții mari la promovare. Meciul a fost cîștigat de echipa gazdă, printr-un gol înscris în minutul 45 în urma unei lovituri libere (un corner mai scurt) cînd Marcel Muntean a marcat cu capul. În partea a doua a jocului, oaspeții au încercat revenirea pe tabela de marcaj, dar s-au lovit de ambițioasa apărare a echipei din Putna.
Dar iată care au fost rezultatele complete în etapa a VIII-a, seria I:
Bucovina Costișa – Unirea Horodnic – neprogramat
Progresul Milișăuți – Voința Iasolvăț 4-1
Bucovina Frătăuții Noi – Polul Nord Falcău 5-0
Locomotiva Dornești – Viitorul Arbore 2-1
Bradul Putna – Progresul Frătăuții Vechi 1-0
Avîntul Volovăț – Eusadi Negostina 11-1
În clasament:
1. Avîntul Volovăț 7 5 0 2 25-6 15p.
2. Progresul Frătăuții Vechi 7 5 0 2 15-4 15
3. Progresul Milișăuți 7 5 0 2 17-7 15
Seria a II-a:
Progresul Salcea – Viitorul Adîncata 3-1
Unirea Boroaia – Avîntul Pătrăuți 4-1
Releul Mihoveni – Locomotiva Zvoriștea 2-1
Spicul Moara – Recolta Fîntînele neprogramat
Constructorul Dărmănești – Victoria ABC Dolhești 7-1
Pleșul Bogdănești – Moldova Drăgușeni 1-6
În clasament:
1. Unirea Boroaia 7 6 1 0 27-8 19p.
2. Releul Mihoveni 7 6 0 1 21-6 18
3. Locomotiva Zvoriștea 7 6 0 1 21-6 18
Seria a III-a:
Avîntul Valea Moldovei – Voința Stroiești 4-1
Bistrița Aurie Cîrlibaba – Fagga Pîrtești 4-1
Forestierul Frumosu – Victoria Solca 2-2
Bistrița Broșteni – Bradul Vama 6-1
Voința Liteni Moara – Suhardul Ciocănești 6-1
În clasament:
1. Bistrița Broșteni 7 5 1 1 24-9 16p.
2. Bistrița Aurie Cîrlibaba 6 5 0 1 19-9 15
3. Victoria Solca 7 4 1 2 20-8 13