– După ce în noaptea de sâmbătă spre duminică l-au prins cu o armă de vânătoare artizanală, un individ din Moldovița a căzut din nou în plasa oamenilor legii
Individul prins la sfârșitul săptămânii trecute de polițiștii suceveni cu o armă artizanală de vânătoare, calibrul 16 milimetri, cu amortizor artizanal, în stare de funcționare, a mai căzut o dată în plasa oamenilor legii. Bănuielile lucrătorilor Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Toxice cum că respectivul, Cornel M., în vârstă de 35 de ani, din comuna Moldovița, ar fi fabricat și alte arme pentru a le vinde braconierilor s-au adeverit ieri dimineață. În urma unei acțiuni a polițiștilor de la , oamenii legii au mai găsit la Cornel M. și un pistol cu glonț confecționat artizanal, de calibru 45 milimetri, un cartuș aferent original aflat în camera cartușului, cu țeavă filetată pe care este montat amortizorul de zgomot, cu lunetă originală fixată pe linia de ochire și pat demontabil pentru sprijinire pe umăr, confecționat din bară metalică. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, “pistolul și cartușul aferent au fost ridicate și expertizate balistic, constatându-se că sunt în stare de funcționare”. Interesant este că pistolul a fost găsit de polițiști chiar în zona unde Cornel M. a fost prins prima oară (în noaptea de sâmbătă spre duminică), la limita dintre localitățile Moldovița și Vatra Moldoviței. Bărbatul a ascuns pistolul, susțin polițiștii, la tulpina unui arbore din apropierea șoselei, cu intenția de a-l comercializa pentru 1500 de lei.
„Polițiștii continuă cercetările cu autorul în stare de libertate, în cadrul unui dosar penal întocmit în acest sens, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.





