Controale

Polițiștii de la Rutieră caută zonele cu polei și șoferii vitezomani

Polițiștii Serviciului Rutier vor asigura prezența permanentă pe drumurile naționale și județene, în contextul gerului năprasnic de afară, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, pentru diminuarea riscului rutier de producere a accidentelor grave de circulație, generate de viteza neadaptată la condițiile de drum.
Misiunea polițiștilor rutieri este și aceea de a identifica zonele acoperite cu polei și sesizarea administratorilor drumurilor în vederea intervenției în regim de urgență cu material antiderapant.
Cadrele Poliției Rutiere vor desfășura acțiuni pentru combaterea vitezei excesive.
Sâmbătă, de exemplu, pe raza județului, au fost aplicate 161 de sancțiuni contravenționale, fiind întocmit un dosar penal, reținute zece permise de conducere și patru certificate de înmatriculare.
„Recomandăm tuturor participanților la trafic să conducă cu viteză adaptată și să mărească distanța în mers între autovehicule”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.

Recomandări

Cei doi polițiști răniți în misiune în Suceava nu au rămas internați, scăpând cu leziuni ușoare, la fel și al treilea rănit

Șofer depistat de polițiști în timp ce circula noaptea pe contrasens. Alcool mult și permis de conducere anulat

Un șofer băut, altul drogat, depistați după o razie blitz pe bulevardul George Enescu din Suceava

Polițiștii au cerut arestarea unui șofer băut și cu permisul anulat, dar un judecător l-a plasat în arest la domiciliu

Șoferiță depistată băută după ce nu a acordat prioritate unor copii aflați pe trecerea de pietoni