Cei cinci polițiști comunitari din Predeal nu și-au mai primit salariile de mai bine de un an, după ce Consiliul Local a tăiat fondurile necesare plății acestora, a anunțat, joi, Primăria din Predeal, într-un comunicat de presă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Polițiștii comunitari au depus plângeri penale împotriva Consiliului Local Predeal, însă, până în prezent, nu și-au primit salariile de mai bine de un an.
„Noi am depus plângeri penale și am atacat în instanță și hotărârile adoptate, dar nu le-a păsat. Nu ne-au alocat banii de salarii, dar au găsit de cuviință să plătească din bani de la buget un avocat, care să îi reprezinte în procesele pe care le-am deschis împotriva lor”, a spus Ștefan Calaican, șeful Poliției Comunitare Predeal.
Primarul orașului Predeal, Ion Goidescu, a spus că salariile poliților comunitari au fost acoperite doar până în luna mai a anului 2010.
„În martie 2010, când am propus proiectul de buget, o parte din consilierii locali au refuzat să aprobe sumele pentru capitolul Ordine Publică, iar salariile polițiștilor au fost acoperite doar până în mai 2010”, a spus Goidescu.
În august 2010, consilierii locali au aprobat organigrama aparatului de specialitate al primarului, în care era trecut și Compartimentul Poliția Comunitară. Cu toate acestea, la apariția Legii Poliției Locale (155/ 2010), aceiași consilieri au decis, într-o ședință extraordinară desființarea Poliției Comunitare, deși, conform legii, aceasta trebuia reorganizată în Poliția Locală, iar Prefectura a solicitat din nou revocarea hotărârii, pentru motive de legalitate.
„Am deschis două procese, pentru a-i obliga să înființeze Poliția Locală prin reorganizarea Poliției Comunitare și să aloce din buget sumele pentru plata salarilor. În plus, am depus și o plângere împotriva lor, pentru abuz în serviciu, iar plângerea se află la Parchetul de pe lângă Judecatoria Brașov, în cercetare”, a mai spus Ștefan Calaican.
În urma acțiunilor deschise de polițiști, consilierii locali au aprobat, în decembrie 2011, înființarea Poliției Locale, dar nu și Regulamentul de organizare și funcționare, fără de care aceasta nu poate funcționa.