Reclamație

Polițiștii comunitari, acuzați că ar fi agresat un grup de skateri



Un grup de skateri, care de obicei se antrenează prin centrul Sucevei, pe esplanada Casei de Cultură, acuză polițiștii comunitari de agresiune. Luni seara, în jurul orei 18.30, cei patru tineri skateri, cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani, se dădeau cu skateboard-urile pe suprafața placată cu marmură ce ține de clădirea în care au sediu Bancpost și Romtelecom.
Atunci, o echipă a Poliției Comunitare, formată dintr-un bărbat și o femeie, le-a cerut acestora să plece de acolo, pentru că tulbură liniștea publică.
Unul dintre tineri susține că, pentru că nu a plecat imediat, ci s-a dus să își ia geaca, a fost pălmuit și împins pe scări de către polițistă, motiv pentru care mama sa a și depus reclamație la conducerea Poliției Comunitare.
“Trebuia să ne sune dacă copiii au greșit cu ceva, nu să dea în el. Nu înțeleg ce au cu ei. De peste tot unde merg sunt alungați, deși practică și ei un sport ca oricare altul și nimeni nu le-a amenajat un loc adecvat pentru a se antrena”, spune mama copilului care susține că a fost agresat de agenta de poliție comunitară.
Anchetă internă la Poliția Comunitară Suceava
În urma sesizării făcute, conducerea Poliției Comunitare a demarat o anchetă internă, pentru a descoperi dacă agentul lor și-a depășit atribuțiunile.
“Din cercetările noastre de până acum rezultă că agenții au văzut un grup de tineri care se dădeau cu skateboardul pe scările sediului Bancpost. Ei s-au sesizat pentru gălăgia pe care o făceau tinerii și le-au solicitat acestora să plece. Tinerii nu doar că au refuzat, dar unul din ei a făcut și gesturi ostentative la adresa agenților noștri. Oricum, avem o mulțime de reclamații din acea zonă, la adresa tinerilor care se dau cu skateboardul, deranjând populația care locuiește acolo, astfel încât intervenția agenților este pe deplin justificată”, a declarat directorul adjunct al Poliției Comunitare Suceava, Dinu Cozaciuc.
Acesta a precizat că în urma discuțiilor cu polițiștii comunitari care sunt implicați în incidentul reclamat, a rezultat că polițista doar l-a apucat de braț pe tânăr și i-a cerut insistent să plece de acolo, după ce acesta a refuzat să dea curs invitației inițiale.
“Vom face o nouă audiere a celor doi agenți publici, dar și a doi dintre tinerii implicați în incident și vom vedea dacă polițista și-a depășit sau nu atribuțiile. Dacă a greșit, vor fi luate măsurile de rigoare”, a adăugat șeful adjunct al Poliției Comunitare.