Polițiștii care fac obiectul unor dosare penale pot concura pentru funcții de conducere, după ce ministrul Radu Stroe a eliminat din Ghidul carierei polițiștilor prevederea prin care aceștia nu se puteau prezenta la concurs în cazul în care se aflau curs de urmărire penală.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că modificările în Ghidul carierei polițiștilor și cadrelor militare din MAI au fost făcute ca urmare a unei „neconcordanțe între Ghidul carierei și Statutul polițistului”.
Reprezentanții MAI au explicat că, potrivit Statutului polițistului, un cadru care ocupă o funcție de conducere și față de care s-a dispus începerea urmăririi penale își păstrează poziția, întrucât punerea la dispoziție și implicit eliberarea din funcție se face doar în situația punerii în mișcare a acțiunii penale sau trimiterii în judecată.
În aceste condiții, conducerea MAI a considerat că, dacă șefii își pot păstra funcțiile pe perioada urmăririi penale, atunci și polițiștii urmăriți penal care doresc să participe la concurs pentru ocuparea unei funcții de conducere trebuie să aibă dreptul să se înscrie.
MAI a explicat, într-un comunicat, că „unele dintre condițiile pe care trebuiau să le îndeplinească polițiștii și cadrele militare, în vederea participării la concursuri pentru ocuparea unei funcții de conducere vacante, erau acelea de a nu se afla în curs de urmărire penală, pe de o parte, iar pe de altă parte, de a nu fi puși la dispoziție”. Prin urmare, explica ministerul, exista deja o condiție referitoare la neimplicarea polițiștilor și cadrelor militare în fapte penale, fapt ce asigura o selecție din acest punct de vedere a personalului pentru accederea la o funcție de conducere.
„Mai mult, din interpretarea textelor normative relative la condițiile de ocupare a funcțiilor de conducere vacante, reieșea o situație discriminatorie în ceea ce privește polițiștii și cadrele militare care doresc să participe la un examen/concurs pentru ocuparea unei astfel de funcții, față de cei care ocupă o astfel de funcție. Exemplificăm în acest sens situația unui polițist/cadru militar care ocupă o funcție de conducere și față de care s-a dispus începerea urmăririi penale: acesta poate ocupa în continuare o funcție de conducere întrucât potrivit dispozițiilor statutare punerea la dispoziție și implicit eliberarea din funcție operează doar în situația punerii în mișcare a acțiunii penale/ trimiterii în judecată. Însă, un polițist/cadru militar față de era începută urmărirea penală, deci aflat în aceeași situație cu cel din exemplul anterior, nu poate participa la un examen/concurs pentru ocuparea unei funcții de conducere”, a mai precizat MAI.
MAI a făcut aceste precizări după ce presa a relatat faptul că modificarea făcută de Radu Stroe în Ghidul carierei polițistului s-ar fi realizat pentru a crea un cadru legal numirii în funcția de șef al Corpului de Control a chestorului Constantin Manoloiu – împuternicit pe această funcție după ce a condus Direcția de Pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din MAI.