Propunere interesantă

Polițiștii cer să fie motivați cu un procent din valoarea lemnului pe care îl confiscă în trafic



Comisarul-șef Marius Ciotău, președintele organizației Suceava a Corpului Național al Polițiștilor
Comisarul-șef Marius Ciotău, președintele organizației Suceava a Corpului Național al Polițiștilor

Președintele Corpului Național al Polițiștilor (CNP), organizația Suceava, comisarul-șef Marius Ciotău, înaintează o propunere care poate fi punct de plecare al unor prevederi legale care să crească eficiența controalelor în trafic pe linie de transporturi ilegale de lemn și a infracțiunilor economice în general.
Reprezentantul CNP propune ca agentul de poliție care descoperă transportul ilegal de lemn să fie motivat să muncească mai mult cu un procent din valoarea lemnului confiscat.
Ofițerul a dat ca exemplu cazul unui coleg care a confiscat, la o singură acțiune, 1200 mc cherestea, în valoare de peste un milion de lei. După un astfel de caz, care implică evident multă răspundere și mulți ”prieteni” făcuți, ofițerul cu salariu de sub 1.000 de euro se poate alege cu mulțumiri scrise, eventual cu o înaintare în grad și, în cel mai bun caz, cu un salariu de excelență, singura motivație financiară care poate fi oferită de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava. Doar că salariile de excelență, care se oferă pentru activitatea pe șase luni de zile, sunt în număr limitat.
Cât de motivat este oare un polițist, spre finalul turei de serviciu, să mai verifice minuțios un camion cu lemne?
„Un procent din valoarea lemnului confiscat, care să fie câștigat legal, ca bonus, ar fi o variantă care ar mulțumi agentul constatator, dar per ansamblu ar crește și eficiența acțiunilor, cred eu. În cazul transporturilor de lemn, agentul care oprește mașina în trafic trebuie să rămână în teren până la finalul acțiunii, adică însoțește vehiculul la o unitate silvică, așteaptă cubajul făcut de personalul silvic, iar apoi dispune măsurile legale. Este foarte multă muncă, de multe ori ore multe petrecute peste program”, a subliniat Marius Ciotău.
Ofițerul, care este Șeful Secției Rurale Gălănești, a explicat că la un astfel de caz un agent trebuie să rămână la fața locului și zece ore. Iar camionul poate fi oprit, de exemplu, când polițistul este aproape de a termina tura de lucru.
Cât de motivat este oare un polițist, după 11 ore de muncă să zicem, să mai verifice minuțios un camion cu lemne pe care îl trage pe dreapta? ne întrebăm noi, punându-se în situația polițistului din teren.
”Dacă vrem performanță eu zic că trebuie și motivație, o impulsionare a activității de constatare”
De multe ori, s-a văzut în cazuri concrete, polițiștii din echipajul din teren nu s-au mulțumit să verifice doar actul de transport, ci au analizat vizual și încărcătura, esența lemnului, cum sunt dispuse lemnele etc. Așadar, un polițist poate doar să verifice în aplicație dacă există documente pentru transportul respectiv ori poate să facă mult mai mult, dacă are suspiciuni și dacă este motivat să o facă.
Când era în vigoare vechiul Cod Silvic exista o motivație financiară pentru cei care făceau constatările, inclusiv pentru personalul silvic.
”Dacă vrem performanță eu zic că trebuie și motivație, o impulsionare a activității de constatare. Și o motivație directă pentru omul din teren, cel care muncește și constată fapta. Avem situații când am păzit camioane de vineri seară și până luni dimineață, când nu au fost disponibili lucrătorii silvici ori inspectorii ISCTR, nu toate structurile lucrând în weekenduri de exemplu”, a mai declarat Marius Ciotău
Ofițerul a mai sesizat că nu este reglementată nici partea legată de cine suportă contravaloarea costurilor pentru descărcarea lemnului din remorcă pentru inventariere ori pentru alte operațiuni aparent mărunte, dar pentru care polițistul ori lucrătorul silvic trebuie ”să se descurce”.
Există în momentul de față o prevedere conform căreia 15% din contravaloarea materialelor lemnoase confiscate rămân la dispoziția persoanei juridice în structura căreia își desfășoară activitatea agentul constatator, însă acesta nu beneficiază de nici un bonus.
Președintele CNP va înainta propunerea despre care am făcut referire în acest material colegilor de la structura centrală a CNP, pentru a se face demersuri mai departe, dar și în următoarea ședință a ATOP Suceava.
Șeful ANAF – Angajații de la stat nu mai trebuie plătiți unitar, ci în funcție de performanță
”Angajații de la stat nu mai trebuie plătiți unitar, ci în funcție de performanță și de rezultatele pe care le obțin, aceasta fiind una dintre cele mai mari reforme pe care trebuie să le facă statul român”, a afirmat recent Lucian Heiuș, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
„Sistemul actual de salarizare este unul unitar: muncești mult, muncești puțin, dacă ai aceeași categorie, clasă și vechime, iei aceiași bani. Ai rezultate excepționale în inspecție fiscală sau ești un inspector mai puțin performant, ai același salariu. Atunci apare în timp o demotivare a celor foarte buni: «De ce să-mi asum eu riscuri foarte mari, când colegul meu care stă mai mult la cafea pe hol ia același salariu ca și mine?»”, a arătat președintele ANAF, citat de Digi 24.



Recomandări

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat
Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat
Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat