Hoț bogat

Polițiștii caută un diplomat cu aproape 200.000 de euro

Furtul unui diplomat în care se aflau aproape 200.000 de euro este cercetat de ofițerii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, dosarul fiind preluat de la Poliția Fălticeni.
Fapta s-ar fi petrecut în noaptea de 28/29 mai 2009, în incinta unei stații de inspecție auto, de la ieșirea din Fălticeni înspre Baia.
Hoții au spart butucul de la yala de la ușa de la intrare și au răvășit bunurile din biroul administratorului societății (SC Tiger SRL Fălticeni), Iulian Todirică. Acesta ținea în ghereta în care se afla aparatura de testare a emisiilor poluante, sub câteva lavete, un diplomat în care se afla o sumă considerabilă de bani, diplomat care a dispărut în noaptea cu pricina.
Dacă, inițial, păgubiții au susținut că în diplomat se aflau circa 100.000 de euro, ulterior, ei au revenit și le-au declarat polițiștilor că prejudiciul ar fi aproape dublu, circa 700.000 de lei (7 miliarde de lei vechi).
Pe lista suspecților figurează și angajații care lucrează sau au lucrat la stația de verificare a ITP-ului, persoane care ar fi știut unde se află diplomatul doldora de valută.
Anchetatorii vor să verifice și veridicitatea reclamației de furt, fiind greu de explicat cum poți să ții un diplomat cu circa 200.000 de euro într-o gheretă, sub mai multe lavete.
Până în prezent, mai multe persoane au fost duse la poligraful din dotarea poliției județene, însă nimeni nu a fost prins cu minciuna.

Recomandări

Hoții care ar fi furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar mai stau o lună, la ”meditație”, după gratii