Atenție șoferi!

Polițiștii care îi vânează pe șoferii fără centuri au împânzit toată Suceava

Atenție șoferi!: Polițiștii care îi vânează pe șoferii fără centuri au împânzit toată Suceava

După ce la finele săptămânii trecute agenții Serviciului de Poliție Rutieră Suceava au dat zeci de amenzi șoferilor surprinși la volanul mașinilor fără centuri de siguranță, ieri acțiunea a fost repetată, de această dată într-o altă zonă a municipiului Suceava.
Între orele 11.30 și 13.00, oamenii legii au acționat pe Bulevardul 1 Decembrie, la ieșirea din municipiul Suceava spre Fălticeni. Așa cum era de așteptat, sancțiunile au curs una după alta, agenții abia reușind să scrie procesele verbale de contravenție.
În doar o oră și jumătate au fost aplicate 76 de sancțiuni contravenționale, 64 dintre sancțiuni ajungând la șoferii surprinși fără centuri, iar restul la cei care vorbeau la telefon în timp ce șofau.
Toți conducătorii auto prinși fără centuri de siguranță s-au ales cu câte două puncte de penalizare și cu o amendă de 100 de lei, reprezentând două puncte de amendă. Doar dacă își vor plăti sancțiunea în 48 de ore, aceștia vor achita jumătate din amendă.
Acțiunile de control de acest fel vor continua și în zilele următoare, oamenii legii având în plan să verifice șoferii și în cartierul Burdujeni.

Recomandări

Două mașini conduse haotic, oprite la timp de polițiști. La volan erau un șofer băut și un adolescent fără permis

Descinderi ale Poliției în baruri și săli de jocuri, cu ”prafuri” găsite și amenzi mari pe linie de pază și protecție

Poliția a încheiat acțiunea ”Bukovina Gate – Poarta de Nord” cu o razie cu mari desfășurări de forțe, sâmbătă noapte

Razie de amploare a polițiștilor, la Șcheia, cu filtre rutiere, controale la familii problemă și pe linie de furt de energie electrică