În forță

Polițiștii au făcut 18 rețineri în arest, în cinci zile. Capacitatea arestului IPJ Suceava a fost depășită

Capacitatea arestului IPJ Suceava a fost depășită
Capacitatea arestului IPJ Suceava a fost depășită

Ultima săptămână a fost una în care polițiștii au luat măsura reținerii în arest în foarte multe cazuri, de la obișnuitele de acum infracțiuni la regimul rutier, până la fapte de viol, șantaj, ultraj sau lipsire de libertate.
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a arătat că în perioada 2-7 august, polițiștii suceveni au dispus măsura reținerii și încarcerarea în arestul IPJ Suceava a 18 persoane cercetate în dosare privind fapte de violență, de tulburare a ordinii și liniștii publice, infracțiuni la viața sexuală, la regimul rutier, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, viol, infracțiuni economice și de contrabandă. Câțiva dintre inculpați au fost ulterior arestați preventiv, după cum am exemplificat în alte materiale din ediția de astăzi a Monitorului de Suceava.
S-a ajuns în situația ca joi, 5 august, capacitatea Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul poliției județene să fie depășită. S-a întâmplat chiar în ziua și la ora reținerii fostului deputat Ștefan Alexandru Băișanu, într-un dosar de șantaj.
”A fost solicitat sprijinul județelor învecinate pentru depunerea în arest a persoanelor față de care s-au dispus măsuri preventive privative de libertate. Polițiștii au atras în nenumărate rânduri atenția că nu tolerează comportamente de tip antisocial cu componentă violentă de natură a induce sentimentul de insecuritate civică și vor da dovadă de fermitate maximă în aplicarea legii, astfel încât cetățenii să perceapă comunitatea suceveană ca fiind una sigură și civilizată”, a transmis comisarul-șef Ionuț Epureanu.
Capacitatea arestului poliției județene este de aproximativ 40 de locuri.

Recomandări

Razie a polițiștilor în autobuzele din municipiul Suceava. Au fost căutați hoți de buzunare și a fost depistat un hărțuitor sexual

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său

Abia mutați în arest la domiciliu, trei dintre tinerii implicați în tâlhării în Suceava au primit un nou mandat de arestare