Captură importantă

Polițiștii au depistat un transport de bușteni ascunși într-un container închis

Polițiștii au depistat un transport de bușteni ascunși într-un container închis
Polițiștii au depistat un transport de bușteni ascunși într-un container închis

Un transport ilegal de lemn, destul de consistent, a fost depistat de un echipaj de la Poliția municipiului Fălticeni, care acționa pe 10 februarie la Râșca, în dreptul postului comunal din localitate. Polițiștii au oprit, în jurul orei 12:00, o autoutilitară care avea montat pe sașiu un container închis. Șoferul a fost tras pe dreapta, la volan fiind un bărbat din Boroaia, care era angajat al societății Saniral SRL.
Întrebat de polițiști ce transportă, bărbatul nu a avut cum să scape și a recunoscut că în container sunt bușteni de gater specia molid.
Bărbatul a recunoscut și că nu are nici un document de transport pentru lemn și nici documente de proveniență a buștenilor.
Polițiștii au solicitat sprijinul de specialitate al Ocolului Silvic Râșca, pentru inventarierea materialului lemnos din autoutilitara trasă pe dreapta.
După măsurare, a rezultat că era transportată cantitatea de de 7,455 mc. bușteni gater specia molid.
Lemnul, evaluat la o valoare de aproape 4.000 de lei, a fost confiscat.
Având în vedere transportul ilicit și modul în care era efectuat, polițiștii au aplicat și o amendă de 10.000 de lei, în baza Legii 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Recomandări

O autoutilitară în valoare de 70.000 de lei, confiscată după două transporturi ilegale de lemn în valoare de 2.000 de lei

Șase mașini cu lemne de pe piața neagră, depistate după un control al polițiștilor la prima oră a dimineții