Controale

Polițiștii au confiscat produse alimentare transportate în autoutilitare insalubre



Autoutilitara care transporta pâine
Autoutilitara care transporta pâine

Polițiștii suceveni care au desfășurat acțiuni de control în trafic au urmărit în ultimele zile și respectarea normelor de igienă și siguranță a alimentelor în timpul transportului acestora pe drumurile publice. Polițiștii au depistat două transporturi de produse alimentare efectuate în condiții de igienă îndoielnice, luând măsuri de sancționare dar și de confiscare a mărfurilor.
Un prim caz este din data de 11 iulie, când polițiștii de la Biroul Rutier Suceava au oprit în trafic, pe DN 29 Suceava – Botoșani, o autoutilitară care transporta peste 120 de kilograme de produse de panificație. În primul rând, mașina nu era autorizată pentru transport de astfel de produse, nu existau documente de calitate a mărfii, iar pâinea era depozitată în lăzi neacoperite, puse inclusiv pe jos, în autoutilitară.
Șoferul, un bărbat în vârstă de 65 de ani, a fost amendat pentru transportul ilicit, totodată fiind sesizată Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava. Specialiștii sanitar-veterinari au aplicat și ei o amendă în valoare de 5.000 de lei iar cele peste 500 de produse de panificație (pâine și alte sortimente) au fost confiscate.
Sâmbăta trecută, pe 14 iulie, polițiștii de la Dolhasca au depistat, pe raza satului Poienari, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Vrancea, care vindea produse agricole ambulant, dintr-o autoutilitară care nu respecta condițiile de igienă și siguranță, fără a fi autorizat în acest sens și fără a deține nici un fel de act pentru marfa vândută.
Tânărul a fost amendat de polițiști cu 3.000 de lei, în baza Legii 12/1990, privind protejarea populației împotriva actelor de comerț ilicit, iar de la acesta au fost ridicate următoarele produse:
19kg ardei gras, 285 kg de cartofi noi, 43 kg de roșii, 29 kg de pepene galben, 352 kg de pepene roșu.
Marfa a fost ridicată de polițiști și predată celor de la ANAF, în vederea valorificării
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, a declarat că acțiunile au fost organizate în cadrul campaniei, „Turism în Siguranță” și a transmis un mesaj către agenții economici dar și către potențialii cumpărători:
„Polițiștii atrag atenția agenților economici să respecte legislația privind actele de comerț și să manifeste responsabilitate față de siguranța cetățenilor în ceea ce privește calitatea produselor comercializate. De asemenea, polițiștii recomandă turiștilor dar și sucevenilor să cumpere alimente doar din unitățile autorizate și să nu încurajeze comerțul ilicit care poate avea efecte nefaste nu doar sub impactul financiar dar și al sănătății persoanei”.
Campania, „Turism în Siguranță” se adresează deopotrivă turiștilor care se vor afla în perioada următoare pe raza județului dar și sucevenilor care doresc să călătorească în țară sau în străinătate. În cadrul campaniei vor fi derulate activități de informare și responsabilizare dar și acțiuni ale structurilor operative pentru identificarea și sancționarea celor care încalcă prevederile legale.


Cum era depozitată pâinea în interior
Cum era depozitată pâinea în interior
Autoutilitara care transporta pâine
Autoutilitara care transporta pâine


Recomandări

Primele două familii din zona Broșteni care vor avea un „acasă” după inundații, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Primele două familii din zona Broșteni care vor avea un „acasă” după inundații, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
Primele două familii din zona Broșteni care vor avea un „acasă” după inundații, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat
Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat