Polițiștii au aplicat 87 de amenzi căruțașilor după un control în trafic



Serviciul de Poliție Rutieră Suceava a organizat, săptămâna trecută, un control în trafic care a vizat cu precădere abaterile pe care le comit căruțașii. În cadrul acțiunii desfășurate pe 7 și pe 8 septembrie au fost aplicate 179 de amenzi, în valoare de aproape 33.000 de lei, dintre acestea 87 fiind încasate de căruțași.
Controlul face parte dintr-o campanie rutieră de reducere a riscului generat de implicarea în accidente a conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală care circulă pe drumuri naționale, comunale sau județene.
Campania se desfășoară până la finele lunii octombrie, polițiștii urmând a le împărți veste reflectorizante căruțașilor și totodată a le explica riscurile la care se expun atunci când se deplasează pe drumuri naționale și în general prin zonele unde accesul le este interzis. De asemenea, în cadrul acțiunilor de control punctuale se aplică și sancțiuni contravenționale.