Polițiști suceveni, dați ca exemplu de comportament civic

Tânăra polițistă, ajutând-o pe bătrâna de 80 de ani
Tânăra polițistă, ajutând-o pe bătrâna de 80 de ani

Doi tineri polițiști suceveni sunt dați ca exemplu de comportament civic de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Unui dintre ei, ofițer de poliție aflat în timpul liber, a găsit într-un local public din municipiul Suceava un portmoneu căzut în spatele unor scaune. A constatat că în portmoneu se afla suma de 400 de lei, dar și câteva înscrisuri. După verificări, a identificat proprietarul. L-a contactat pe acesta, un tânăr de 23 de ani, din Suceava, și i-a dat o vestea bună. A doua zi, tânărul a fost invitat la sediul IPJ Suceava, de unde și-a recuperat bunurile pierdute.
„Felicitări pentru disponibilitatea de care a dat dovadă merită și o tânără colegă din Fălticeni care lucrează la un post comunal de poliție și care a fost solicitată la un eveniment. Ulterior, agenta de poliție a înțeles că bătrânețea e o etapă care ne va vulnerabiliza pe toți la un moment dat și a ales să o conducă personal pe o bătrână de 80 de ani la o unitate medicală, aceasta nevând un alt sprijin”, menționează reprezentanții IPJ Suceava într-un comunicat de presă.
Imaginile cu polițista ajutând bătrâna pe scările instituției au fost postate pe rețele de socializare, „generând un sentiment de simpatie și siguranță”.

Tânărul de 23 de ani și-a recuperat portofelul pierdut
Tânărul de 23 de ani și-a recuperat portofelul pierdut
Tânăra polițistă, ajutând-o pe bătrâna de 80 de ani
Tânăra polițistă, ajutând-o pe bătrâna de 80 de ani

Recomandări

Grupare din care făcea parte și un agent al Poliției de Frontieră, acuzată că aducea ilegal din Ucraina și plasa pe piață amfetamină

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (1)

Gheorghe Șoldan a apreciat activitatea polițiștilor de frontieră suceveni, spunând că aceștia „poartă pe umeri o misiune grea și foarte importantă”

Președintele CJ Suceava a fost prezent la evenimentele organizate în Rădăuți la Ziua Poliției de Frontieră
Președintele CJ Suceava a fost prezent la evenimentele organizate în Rădăuți la Ziua Poliției de Frontieră