Au început perchezițiile?

Polițiști și procurori, la ușa unui „pirat” de pe Internet



Polițiști și procurori, la ușa unui „pirat” de pe Internet
Polițiști și procurori, la ușa unui „pirat” de pe Internet

– Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din municipiul Suceava, a fost vizitat acasă, la primele ore ale zilei, de oamenii legii
– Aceștia din urmă aveau informații că tânărul pirata filme și jocuri de pe net și le punea la vânzare, contra 50.000 de lei vechi, prin intermediul unui site
– Specialiștii informaticieni ai Poliției vor căuta fișier cu fișier în unitatea centrală ridicată din casa „piratului”, pentru a aduna probe împotriva acestuia
– Dacă va fi găsit vinovat, tânărul, student în anul II la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, riscă până la cinci ani de închisoare
„Bomba” perchezițiilor domiciliare, cu polițiști și procurori care se apucă să percheziționeze locuințele clienților rețelelor de Internet din Suceava și să confiște calculatoarele celor care descarcă filme, muzică ori programe piratate, a făcut, la sfârșitul săptămânii trecute, prima victimă. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 21 de ani, din municipiul Suceava, care s-a ales cu dosar penal și riscă până la 5 ani de pușcărie, după ce polițiștii de la și un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava i-au bătut la ușă. Oamenii legii aveau cu ei un mandat de percheziție emis de Tribunalul Suceava și i-au cotrobăit internautului prin casă. Toată povestea s-a desfășurat vineri dimineață, în jurul orelor 7.00. Polițiștii aveau informații că în apartamentul lui A.A.B., student în anul II la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, sunt depozitate sute de CD-uri și DVD-uri piratate cu filme și jocuri de ultimă generație. Totuși, când au descins în locuința tânărului cu pricina, oamenii legii nu au găsit decât aproximativ 42 de CD-uri și 25 de blancuri. Polițiștii iau în calcul și varianta ca A.A.B. să nu fi pus la cale de unul singur toată această afacere cu pirateria, existând suspiciuni că ar mai avea un complice, acesta din urmă având misiunea de a descărca și multiplica tot felul de programe piratate de pe Internet. De la locuința tânărului, oamenii legii au ridicat unitatea centrală cu două DVD-writer, unitate care urmează să fie verificată fișier cu fișier de specialiștii informaticieni ai Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Anchetatorii au început cercetările în acest dosar, după ce au descoperit, pe un site, un anunț al unor persoane, necunoscute la acea vreme, din Suceava. Anunțul cu pricina se referea la comercializarea de filme și jocuri, inscripționate pe suport de tip CD și DVD, la prețul de 50.000 de lei vechi bucata. Timp de două-trei săptămâni, prin metode specifice, oamenii legii au muncit să identifice persoana care a postat anunțul în cauză. Cercetările au scos la iveală faptul că respectiva persoană era chiar A.A.B. Surse din rândul Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Suceava ne-au mai spus că toate comenzile se făceau on-line, prin intermediul unei adrese de e-mail, iar livrarea se efectua prin Compania Națională Poșta Română –Serviciul Mesagerie, plata fiind efectuată în sistem ramburs. La propunerea polițiștilor, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au început urmărirea penală împotriva lui A.A.B. pentru săvârșirea infracțiunilor de oferire în scopul distribuției de mărfuri pirat, respectiv promovarea de mărfuri pirat prin orice mijloace și în orice mod, inclusiv prin utilizarea anunțurilor publice. Pentru aceste încălcări, tânărul riscă între unu și cinci ani de pușcărie. În cel mai bun caz, A.A.B. va fi sancționat contravențional cu amendă între 20 și 200 de milioane de lei vechi.
– Prima percheziție
Clienții rețelelor de Internet pot sta liniștiți pentru că „poliția nu umblă din casă în casă la calculatoare”, așa cum se vehicula spre sfârșitul lunii mai a.c.. De altfel, percheziția domiciliară de la sfârșitul săptămânii trecute a fost singura din acest an și nu s-ar fi realizat dacă oamenii legii nu ar fi avut indicii suficiente pentru a cere autorizație de percheziție. Precedenta percheziție a avut loc în vara anului trecut, atunci când polițiști și procurori au descins în locuința unui sucevean, client al unei rețele de Internet, tot în baza unui mandat emis de judecători, având informații certe că respectivul a piratat peste 1.300 de titluri de filme și jocuri pe calculator, pe care le-a oferit spre vânzare prin intermediul unei pagini web, realizată pe site-ul geocites.com din rețeaua Internet. Informațiile oamenilor legii s-au confirmat, iar individul cu pricina, Marian Claudiu S., în vârstă de 26 de ani, din municipiul Suceava, a fost trimis în judecată fiind acuzat de nu mai puțin de cinci infracțiuni, toate la legea drepturilor de autor. Prejudiciul creat prin piratarea acestor produse și, implicit, neplata drepturilor de autor, a fost estimat la aproximativ un miliard de lei vechi. “Oferta acestuia număra peste 1.300 titluri de filme și jocuri pe calculator și putea fi consultată prin descărcarea listelor de pe secțiunea download a unui site”, se arăta în rechizitoriul întocmit la acea vreme de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
– Internauți, descărcați în liniște
În urmă cu aproximativ două luni de zile, în întreaga țara, s-a declanșat isteria internauților, după ce mai multe ziare locale din diverse județe ale țării, precum și cotidiene centrale au publicat articole potrivit căruia polițiștii și procurorii se apucă să percheziționeze locuințele clienților rețelelor de Internet și să confiște calculatoarele celor care descarcă filme, muzică ori programe piratate. Scenariul era completat și de dosarele penale și amenzile drastice cu care se vor alege cei prinși cu nereguli. Oamenii legii suceveni susțin în continuare că totul nu a fost decât o alarmă falsă și că nu cei care descarcă programe, filme, muzică și le utilizează în scop personal sunt urmăriți. De asemenea, spun oamenii legii, nici nu se pune problema vreunei percheziții la domiciliu acestora. Cei vizați sunt, spun anchetatorii, indivizii care se ocupă cu multiplicarea și distribuirea acestor informații (muzică, filme, programe etc.), precum au stat lucrurile și în cazul tânărului prins la sfârșitul săptămânii trecute.



Recomandări

Tânăr de 20 de ani, arestat pentru că transporta cantități mari de droguri în mașina cu care a fugit de polițiști

Tânăr de 20 de ani, arestat pentru că transporta cantități mari de droguri în mașina cu care a fugit de polițiști
Tânăr de 20 de ani, arestat pentru că transporta cantități mari de droguri în mașina cu care a fugit de polițiști

Au debutat conferințele misionar-pastorale de toamnă cu clericii de mir din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Au debutat conferințele misionar-pastorale de toamnă cu clericii de mir din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
Au debutat conferințele misionar-pastorale de toamnă cu clericii de mir din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe Whatsapp și pe Facebook

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook
Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook

Un tânăr fără permis, oprit la un filtru, a așteptat ca polițiștii să coboare din mașină, a întors autoturismul și a fugit

Un tânăr fără permis, oprit la un filtru, a așteptat ca polițiștii să coboare din mașină, a întors autoturismul și a fugit
Un tânăr fără permis, oprit la un filtru, a așteptat ca polițiștii să coboare din mașină, a întors autoturismul și a fugit