– Printre miile de petiții adresate Poliției, s-au strecurat de-a lungul timpului și câteva care țin de domeniul SF
– Un sucevean le cere oamenilor legii să-l supună testului laser, fiind urmărit ilegal prin sateliți secreți, iar un altul reclamă faptul că a rămas fără dinți din cauza razelor aparatelor polițienești
– O femeie susține că vecinii îi vrăjesc ouăle de la găini, motiv pentru care i se înverzește borșul de putină, iar o alta cere Poliției să-i scoată diavolul din verighetă
Printre miile de petiții primite de-a lungul anului trecut la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, s-au strecurat și câteva cel puțin ciudate, unele de-a dreptul științifico-fantastice.
Polițiștii suceveni trebuie urgent să supună „testului laser” un individ urmărit ilegal prin satelite secrete. Cel puțin asta a cerut respectivul individ, din municipiul Suceava, printr-o petiție adresată Inspectoratului de Poliție. „Sunt ținut sub control laser, fiind urmărit ilegal de sateliții Astral, Deneb, Andromeda, precum și de S.R.I. Am auzul deschis pe bază laser, fiind urmărit pe celulă auditivă, cu știrea domnului general Wiliam Davidson din SUA. Sunt trimis pentru test laser în România, de către poliția din Zagreb, Croația, și de către ONU…”, le explică individul cu pricina polițiștilor, oferindu-le și câteva schițe despre satelitul a cărui rază invizibilă îl urmărește. Tot acesta precizează și că se află într-o situație materială precară: „nu am salariu, nu am făină de grâu, nu am făină de porumb, nu am lumină electrică, nu am butelie, nu am lenjerie de corp…”.
Un alt sucevean le cere oamenilor legii, tot printr-o petiție adresată Poliției, să fie angajat ca „inspector de transport călători pe toate magistralele de cale ferată din România, și consilier de imagine la clubul de fotbal Dinamo și al întregii Românii Libere”. Polițiștii au fost sesizați și despre indiscreția unei sucevence care se uită pe gaura cheii în apartamentul vecinului său, când acesta se masturbează. „Orice petiție adresată IPJ Suceava este supusă atenției noastre, indiferent de conținutul ei. Există și petiții mai ciudate, precum cele la care faceți referire, dar numărul acestora este destul de mic”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Alin Botezatu, precizând, totodată, că marea majoritate a petițiilor primite de IPJ Suceava conțin fapte reale.
– Pe urmele extratereștrilor
De-a lungul timpului, polițiștii suceveni au mai avut de-a face cu astfel de ciudățenii, în „top” fiind petiția unei sucevence care reclama faptul că, din cauza vecinilor cu care se află în dușmănie, borșul ei de putină se înverzește. Și asta pentru că, zice ea, consătenii de peste gard scot pe ascuns gălbenușul din ouăle găinilor sale și le fac farmece. O altă persoană, tot de sex feminin, și-a „turnat” soțul la Poliție, scriindu-le polițiștilor că bărbatul i-a luat aurul pe care ea l-a ascuns în pernă și îl vinde, puțin câte puțin, în fiecare zi. Lista ciudățeniilor continuă cu problema unei femeii, care le-a lăsat polițiștilor o verighetă, rugându-i să scoată diavolul din ea. Într-o altă petiție, un sucevean afirma că razele aparatelor polițienești i-au spart dinții din gură, iar, într-un alt caz, un bărbat dintr-o comună limitrofă municipiului Suceava le cerea polițiștilor să intervină pentru că e urmărit și nu poate ieși din casă, fiind mereu supravegheat de extratereștri.





