Polițiști răniți într-un accident rutier, la Spătărești



Doi subofițeri de la Formațiunea de Investigații Criminale a Poliției municipiului Fălticeni au fost răniți într-un accident rutier după ce autoturismul cu care se deplasau a fost lovit de un BMW al cărui șofer a intrat pe contrasens. S-a întâmplat marți, în jurul orei 13.15, pe DN 2, la Spătărești, accidentul fiind un adevărat carambol în care au fost implicate patru mașini. Din ancheta poliției rezultă că un șofer în vârstă de 24 de ani, din Dolhești, aflat la volanul unui BMW, care circula pe direcția Fălticeni-Spătărești, nu a adaptat viteza într-o curbă la dreapta, pe un carosabil umed, cauză din care a derapat și a pătruns pe contrasens, lovind Dacia Solenza în care se aflau polițiștii și care a fost proiectată în alte două mașini. Singurele victime ale accidentului au fost cei doi agenți de poliție care se aflau în Dacie. Ambii au fost preluați de ambulanțe și transportați la Spitalul Municipal Fălticeni, de unde au fost transferați ulterior la Spitalul Județean Suceava. Unul dintre polițiști a suferit leziuni care necesită în jur de 45 de zile de îngrijiri medicale, iar al doilea are nevoie de aproximativ 15 zile de îngrijiri medicale. Șoferul BMW-ului s-a ales cu dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, ancheta fiind continuată pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul.



Recomandări