Agenții și ofițerii Poliției Rutiere Vaslui sunt instruiți pe manechine de către personalul medical al Serviciului Județean de Ambulanță cum să acorde primul ajutor răniților din accidente, în cadrul unor cursuri gratuite unice la nivel național, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui a început seria unor cursuri gratuite de prim-ajutor organizate cu diverse categorii sociale, de la mămici și polițiști de la Direcția Rutieră până la lucrători în construcții.
Primele care au învățat cum să-și salveze bebelușii în cazul unor situații de înec cu diverse obiecte sau refluxul gastric au fost mămicile care, timp de două ore, au exersat manevrele pe care trebuie să le aplice în situații de urgență, până la sosirea echipajului de la ambulanță.
Următorii instruiți la finalul acestei săptămâni au fost agenții și ofițerii Poliției Rutiere Vaslui, care au făcut practică pe manechine cum să acorde primul ajutor victimelor accidentelor rutiere.
„Spre surprinderea noastră, cursurile se bucură de un foarte mare interes din partea celor cărora li se adresează. La fel ca și mămicile, polițiștii s-au arătat foarte interesați de metodele de prim-ajutor ce trebuie acordate, în cazul lor persoanelor rănite în accidentele rutiere”, a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa.
În cursul săptămânii viitoare, personalul medical al Serviciului de Ambulanță va instrui lucrători din domeniul construcțiilor, care vor învăța cum să acorde primul ajutor celor care, accidental, cad de la înălțime în timpul lucrului.