Teribilism

Polițiști implicați într-o urmărire în trafic, pe jos și prin apă, după un tânăr și o fată de 16 ani

Polițiștii de la Secția Marginea au avut din nou parte de o misiune de urmărire complicată Sursa stirinationale.eu
Polițiștii de la Secția Marginea au avut din nou parte de o misiune de urmărire complicată Sursa stirinationale.eu

Polițiștii de la Secția Rurală Marginea au avut parte, sâmbătă, de o acțiune de urmărire cu grad ridicat de risc, după un BMW în care erau doi tineri, un băiat și o fată. Echipajul de poliție a făcut semnalul de oprire pe drumul comunal din satul Țibeni, comuna Satu Mare, unui autoturism BMW care nu avea plăcuță de înmatriculare în partea din față.
Șoferul a ocolit autospeciala de poliție pe un teren viran, după care s-a deplasat în mare viteză spre ieșirea din satul Țibeni.
Autoturismul BMW a fost urmărit cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, de pe raza satului Țibeni, până în orașul Milișăuți, fugarul folosind o rută alternativă și întorcându-se în satul Țibeni. Polițiștii au estimat că urmărirea în trafic s-a derulat pe o distanță de aproximativ 15 kilometri, până la revenirea la Țibeni, unde tânărul de la volanul BMW-ului a pierdut controlul pe un drum pietruit, intrând cu roțile din față într-un șanț.
Polițiștii au avut tot timpul în raza vizuală mașina, astfel că au observat cum un băiat și o fată au părăsit mașina și au fugit pe jos către o lizieră de pădure, din apropierea râului Suceava.
Polițiștii au plecat în urmărire pe jos, ajungând din urmă fata, pe care au imobilizat-o. Tânărul a trecut prin râul Suceava și a intrat într-o zonă de pădure, scăpând de urmăritori.
Fata prinsă de polițiști are 16 ani și este din comuna Satu Mare. În scurt timp s-a stabilit și identitatea tânărului care se afla la volan. Polițiștii caută un băiat în vârstă de 19 ani, din Iaslovăț, care nu este posesor de permis de conducere.
Polițiștii au mai aflat și că BMW-ul nu are poliță RCA valabilă și nici ITP.
Polițiștii de la Secția Rurală Marginea au deschis penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și continuă cercetările.
Marea problemă este că urmăriri de acest gen, foarte dese pentru polițiștii din zona Marginea-Gălănești-Vicov, sunt cu grad foarte mare de risc, atât pentru fugari, cât și pentru polițiști.

Recomandări

O femeie care gonea după ambulanța în care era tatăl său a intrat cu autoturismul într-un copac și un gard

Mașină condusă de un copil de 13 ani, urmărită mai mulți kilometri de polițiști înainte de a fi oprită

Șofer lăsat fără permis pentru aproape doi ani și amendat cu peste 18.000 de lei după o urmărire în trafic

Un tânăr rănit după ce a fugit de polițiști și s-a răsturnat cu mașina, reținut în arest pentru două infracțiuni

Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști
Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști