Am asistat zilele trecute la un spectacol grotesc, regizat și jucat de un polițist comunitar, care a măturat prin centrul Sucevei cu o cerșetoare amărâtă. O namilă de om, îmbrăcat într-o uniformă care-i dă puteri absolute, lustruia pavelele cu corpul leșinat al cerșetoarei pe care, din când în când, o mai altoia, pentru a nu uita, amărâta, cine-i șeful în zonă. Imaginile te revoltă, fie și numai din cauza dezechilibrului fizic dintre cei doi combatanți.
De altfel, când a văzut imaginile, șeful Poliției Comunitare, Viorel Horodenciuc a fost categoric: „Un asemenea comportament este exclus (…) trebuia ridicată de acolo, însă în nici un caz în acest mod. Ar fi trebuit să ceară sprijin pentru a se găsi o soluție de a o îndepărta fără violență”. Am înțeles că polițistul va fi sancționat cu mustrare scrisă, ceea ce, oricum, e destul de nasol, că dă cam rău la dosar. Dar, per total, va scăpa ieftin.
Am rămas, însă, surprins de reacția domnului Horodenciuc, care, după doar o zi, spunea că polițistul în cauză a fost agresat, după ce a luat-o cu vorba bună pe cerșetoare. „Femeia l-a mușcat și apoi a început să îl lovească cu bastonul. Pentru a o potoli i-a luat bastonul și apoi a vrut să o ridice, dar cum ea s-a împotrivit, a fost târâtă pe jos”, narează, glumeț, domnul Horodenciuc.
Dar cum v-ați fi așteptat să reacționeze cerșetoarea, domnule Horodenciuc? Să-i pupe mâna polițistului și să-i spună: „Gata șefu’, am plecat”? Să-i mulțumească pentru că i s-a spus că a cerși este contravenție și să se urce rapid în autobuzul de Botoșani?
Și un polițist comunitar instruit, repet, instruit, ar trebui să știe că în astfel de cazuri se poate aștepta la o reacție ostilă. De regulă, infractorii, sau chiar contravenienții, nu sar de gâtul oamenilor legii pentru a le mulțumi că le-au arătat calea dreaptă.
Este adevărat că cerșetorii sunt o pacoste în Suceava. Nu poți să te plimbi liniștit prin oraș, că te împiedici, la tot pasul, de ei. Te agresează verbal, iar uneori te mai trag și de haină dacă te încăpățânezi să-i ignori. Dacă faci greșeala să-i dai vreunuia bani, ai încurcat-o. Cum te vede, strigă după tine pe stradă, de parcă v-ați cunoaște de o viață. Sunt, cum spuneam, o pacoste. Iar eu sunt de acord ca toți acești cerșetori să fie ridicați de polițiști și trimiși acasă. Chiar și cu forța. Numai că, aici este problema: cum folosești această forță? Dacă în cazul pe care îl discutăm ar fi venit doi polițiști comunitari, ar fi luat-o de subsuori pe cerșetoare și ar fi dus-o unde credeau ei de cuviință, nimeni nu ar mai fi avut ce comenta. Chiar dacă cerșetoarea, luată pe sus de polițiști, ar fi țipat, ar fi dat din picioare, ar fi plâns, ar fi cerut milă, ar fi strigat după ajutor. În astfel de cazuri este obligatoriu să folosești forța. Problema este cum. Iar pentru a ști cum, polițiștii comunitari trebuie instruiți. Pentru că, repet, e grotesc acel spectacol cu cerșetoarea târâtă pe trotuar, spectacol care nu face, în nici un caz, cinste imaginii Poliției Comunitare.
Prea des, în ultima vreme, unii polițiști comunitari din Suceava dau dovadă de neinstruire, iar explicațiile ce vin de la șefi sunt „exces de zel”. Nu neinstruire sau, în unele cazuri, minte puțină, ci „exces de zel”. Am avut cazul acela penibil cu polițistul comunitar care i-a cerut unei femei să nu mai hrănească porumbeii din centrul Sucevei. Scopul declarat de polițist era îndepărtarea porumbeilor din zona centrală, deoarece nesimțitele de păsări mănâncă lalelele.
Înainte de Paște, am asistat la o altă scenă halucinantă, tot în centrul Sucevei. Într-o seară, câțiva turiști au vrut să urce pe scena de lângă oul uriaș, pentru a se fotografia în fața casei bucovinene. Doi polițiști comunitari le-au interzis accesul, motivând faptul că nu știu cine a știrbit un colț al bisericuței amenajate pe aceeași scenă. Caractere puternice, polițiștii nu au cedat în fața rugăminților. Nu au cedat nici un cuvânt din prețiosul vocabular nici atunci când turiștii i-au întrebat de ce nu păzesc, îndeaproape, bisericuța și casa, iar pe doritori să-i lase să se fotografieze lângă cele două reproduceri. În fine, după ce au plecat turiștii, cei doi polițiști comunitari, cu o satisfacție nedisimulată, au dat fuga la o măsuță de lângă scenă unde, extremi de mândri de ei, au scris ceva într-un caiet de format studențesc, cu coperte negre, cartonate. Probabil au consemnat „evenimentul” și modul în care și-au făcut treaba.
În fine, necazul este că sunt mari probleme la Poliția Comunitară Suceava. Mulți dintre angajați sunt neinstruiți, iar asta nu e vina lor. Unii nu au minte, dar nici asta nu e vina lor. E vina altora, care i-au angajat…