Polițiști bucureșteni suspectați că au bătut alegători la europarlamentare, duși la audieri



Mai mulți polițiști de la Secția 3 au fost ridicați de la serviciu, miercuri, de procurorii Parchetului Tribunalului București și urmează să fie audiați într-un dosar în care sunt suspectați că la alegerile europarlamentare ar fi bătut alegători, în secția de poliție, informează Mediafax. Parchetul Tribunalului București arată, într-un comunicat de presă transmis agenției MEDIAFAX, că polițiștii de la Secția 3 sunt audiați într-un dosar în care se fac cercetări pentru infracțiunea de tortură, în legătură cu un incident electoral din 25 mai, când au fost alegerile europarlamentare. „În data de 25.05.2014, persoana vătămată C.D., în vârstă de 63 de ani, a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost internată având următorul diagnostic: traumatism cranio-cerebral cu fractură mandibulară, ruptură splină – splenectomie, multiple fracturi costale. Din cercetările efectuate până la momentul actual, a reieșit faptul că persoana vătămată a fost implicată într-un incident electoral (în ziua menționată având loc alegerile pentru Parlamentul European), motiv pentru care a fost condusă la Secția 3 Poliție”, au precizat procurorii. Oficiali din Parchetul Tribunalului București au declarat, pentru MEDIAFAX, că dosarul a fost deschis în urma unei sesizări depuse în urmă cu câteva luni.



Recomandări

Individul care a sărit cu drujba la polițiști și a fost împușcat în mâini, mutat din spital în arest la domiciliu

Individul care a sărit cu drujba la polițiști și a fost împușcat în mâini, mutat din spital în arest la domiciliu
Individul care a sărit cu drujba la polițiști și a fost împușcat în mâini, mutat din spital în arest la domiciliu