– Agentul șef adjunct Costel Vizitiu (27 de ani) a făcut parte, vreme de 16 luni, din contingentul de polițiști români din Kosovo
– A fost gardă de corp pentru procurori, judecători, înalți oficiali sau demnitari care vizitau provincia
– „Încă de la început, ni s-a atras atenția asupra principalului pericol: montarea de dispozitive explozive sub mașini. Apoi, ne-au spus despre faptul că foarte mulți dintre localnici sunt înarmați”, mărturisește suceveanul
– Costel Vizitiu a ajuns să-i învețe și pe polițiștii din Kosovo cum trebuie să reacționeze în misiunile de escortare și pază a unui oficial, fiind promovat și recompensat de superiori datorită activității sale
Fost luptător în cadrul Detașamentului de Intervenție Rapidă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, agentul șef adjunct Costel Vizitiu (27 de ani) a trăit o experiență inedită timp de un an și patru luni, făcând parte din contingentul de polițiști români trimiși în Kosovo, în cadrul misiunilor de menținere a păcii în zonă. A avansat în funcție și a terminat misiunea cu două calificative de „excepțional”, fiind apreciat chiar și de Ministrul Administrației și Internelor. A avut în grijă procurori, judecători, înalți oficiali sau demnitari, și deși, multe dintre misiunile sale au fost considerate cu risc crescut, a reușit să termine operațiunile fără nici o victimă.
– Testele pentru Kosovo
Pentru Leo – cum îi spun prietenii – episodul Kosovo a început în urmă cu trei ani, atunci când a participat la o preselecție organizată de Serviciul de Relații Internaționale din cadrul Poliției Române pentru misiunile de menținere a păcii. După o testare riguroasă, pentru care i s-a cerut să știe foarte bine limba engleză, să fie un trăgător și șofer bun, Leo a urmat un curs de aproximativ o lună, de formare monitori ONU, într-o grupă de 20 de polițiști pregătiți special pentru misiunea Kosovo.
După curs, pentru obținerea „biletului” către Kosovo, certificatul de absolvire, Leo a dat trebuit să treacă și de o probă a interviului cu un ofițer de legătură din cadrul Consulatului Marii Britanii. Apoi a revenit la Suceava și și-a continuat activitățile de zi cu zi în cadrul Poliției sucevene.
Câteva luni mai târziu, însă, a fost chemat din nou la București, urmând să dea examenul final cu doi trimiși ai ONU (patru probe de engleză, probă de conducere – cu mașină de teren – și probă de tragere). S-a întors din nou la Suceava și și-a continuat munca în cadrul Detașamentului de Intervenție Rapidă.
În 2005, la începutul lunii august, a primit un telefon, vocea de la celălalt capăt al firului anunțându-l că e pe lista de plecări pentru Kosovo. Primise vestea cea mare, avea să ajungă în contingentul de polițiști români din Pristina, capitala provinciei Kosovo.
– Rafale de mitralieră, în loc de ceas deșteptător
Lotul de polițiști români, din care făcea parte și subofițerul sucevean, a ajuns la Pristina în seara zilei de 14 septembrie 2005.
A urmat o perioadă de inițiere, timp în care au fost informați despre locurile în care urmau să își desfășoare activitatea și gradul de risc al acestora. „Încă de la început, ni s-a atras atenția asupra principalului pericol: montarea de dispozitive explozive sub mașini. Apoi, ne-au spus despre faptul că foarte mulți dintre localnici sunt înarmați. Fiind vorba de o zonă de conflict, erau mai multe reguli care trebuiau respectate cu strictețe, pentru că situația se putea schimba oricând la 180 de grade, într-un interval foarte scurt”, povestește agentul IPJ Suceava.
Își amintește că, în prima săptămână, după ce și-a închiriat un apartament, în care locuia împreună cu un alt polițist român (n.r. – pentru a profita cât mai mult de prezența străinilor, localnicii au făcut ca prețul chiriilor să fie unul exorbitant, de la 250 până chiar la 600 de euro pe lună), a fost trezit din somn, într-o dimineață, de o rafală de Kalasnikov. „Am tresărit puțin atunci… cu timpul, însă, m-am obișnuit”, mărturisește el.
– „Înrolat” în grupul de operațiuni speciale pe linie de gardă de corp, pază și protecție demnitari
Deși putea să-și aleagă o slujbă de birou, a preferat munca de teren și a ales să facă parte din grupul de operațiuni speciale pe linie de gardă de corp, pază și protecție demnitari. „Trebuia să fii un bun trăgător, cel puțin de foarte bine, șofer la fel, să ai abilități să traficul, să știi să scapi dintr-o ambuscadă… am dat probe fizice de tot felul, de exemplu cărarea în spate a unei posibile victime. Nu a fost ușor…”, continuă să povestească Leo.
După un alt curs de aproape o lună, timp în care a învățat elemente noi ale muncii riscante pe care urma să o facă, Costel Vizitiu a intrat la treabă. „Misiunile începeau de obicei la ora 06:45, iar după ce iți luai tehnica necesară – vestă, mască, arme și altele – și se reunea echipa, mergeam la locuința vip-ului care putea fi judecător, procuror, sau orice alt demnitar străin care vizita provincia, și începea ziua de muncă, adică, escortarea și paza subiectului pe toata durata zilei, însemnând întâlniri, luarea prânzului, diferite alte conferințe sau reuniuni în interes de serviciu, și orice deplasări în Kosovo sau în afara provinciei”, descrie el programul de zi cu zi.
În funcție de nivelul de amenințare, de gradul de securitate al fiecărei deplasări în parte, era stabilit numărul polițiștilor care plecau în misiune. După specificul operațiunii în care erau implicați, povestește subofițerul IPJ Suceava, primeau informații referitoare la topografia zonei, baze militare din zonă în care ar putea să-și găsească ajutor în caz de nevoie. „În cazul în care existau informații că se pregătește ceva împotriva noastră, anulam misiunea și reveneam când situația era mai calmă”, precizează fostul luptător de la Intervenție Rapidă.
– „Toată lumea are arme acolo”
Misiunile se schimbau de la o zi la alta. Alt VIP, alt traseu, alte pericole. Se obișnuise deja cu localnicii, cu faptul că oricând putea să explodeze ceva în jurul lui, că oricând se putea întâmpla ceva rău. A ajuns să-și regleze ceasul după chemările la rugăciune ale musulmanilor, cu care, spune el, se obișnuise atât de mult că știa și programul acestora.
„Toată lumea are arme acolo… în Kosovo deținerea de armament e contravenție. Dacă te prinde Poliția, îți confiscă arma și-ți dă o amendă… până nu de mult, și condusul fără permis era tot contravenție”.
Își amintește că într-o zi, cam la o lună și jumătate după ce a pășit pentru prima oară în Pristina, se afla în apartamentul închiriat și-și desfăcea cumpărăturile pe care le făcuse de la un magazin din zonă cu puțin timp înainte. „La un moment dat, am auzit mai multe împușcături. Am ieșit repede să văd de ce întâmplă… erau trei albanezi morți, întinși pe stradă. Patronul unui restaurant îi împușcase pentru că își făcuseră un local în zonă și-i clienții”. Pentru mulți, religia e banul în Kosovo…”, încă e mirat de incident tânărul polițist.
– Șef al dispozitivului de securitate
Cu zeci de operațiuni la activ, timp în care nici unul dintre VIP-urile pe care le-a avut în grijă nu a pățit nimic, Costel Vizitiu a primit o nouă misiune: să-i învețe pe polițiștii locali ce trebuie să facă în astfel de situații.
După patru luni în care a predat tot ceea ce la rândul său învățase de la colegi mai experimentați, Leo a ajuns, la recomandarea superiorului său direct, șef de grupă. Responsabilitatea era și mai mare, dar tânărul sucevean a făcut față cu brio provocării.
„Au fost situații tensionate în timpul misiunilor, dar le-am evitat. Nici unul dintre Vip-urile cărora le-am asigurat protecție nu a fost atacat și nu a avut de suferit. În calitatea mea de șef al dispozitivului de securitate, în momentul în care realizam că siguranța VIP-ului și a echipajului este în pericol, plecam din zonă. Chiar dacă persoana importantă pe care o însoțea spunea că i-am dat programul peste cap, preferam să fac lucrul acesta, decât să se întâmple ceva rău… și era foarte posibil acest lucru. Totul începe și se termină cu siguranța”, e de părere agentul sucevean.
– „Erau tot felul de scenarii de atac a convoaielor ONU”
În timpul liber, suceveanul era la pregătire sportivă, la trageri sau în poligon, unde simulau tot felul de scenarii de luptă. „Simulam că ne atacă din dreapta, din stânga, încercam să găsim cele mai bune soluții de scăpare… Ne perfecționam aptitudinile de tragere și de conducere a mașinilor de teren în situații diferite. Erau tot felul de scenarii de atac a convoaielor ONU… Majoritatea străzilor sunt foarte înguste acolo, iar stilul de condus al multora dintre localnici e haotic. Gândiți-vă că din 1999 încoace, în accidentele rutiere au murit mai mulți oameni decât în războiul propriu-zis”, explică el. Dacă la început, s-a descurcat mai greu la cumpărături, vorbind în engleză și germană (limbi din care mulți albanezii sau sârbi din zonă mai știu cel puțin câteva cuvinte uzuale), ușor-ușor, cu trecerea timpului, a început să vorbească aceeași limbă cu localnicii. „Am învățat de toate acolo, trebuia să te descurci într-un fel”, zâmbește Leo. “Mâncarea – continuă el – era la latitudinea fiecăruia, cum se gospodărea. Eu unul nu prea aveam încredere în specialitățile lor culinare, și, de aceea, preferam mâncarea noastră romanească pe care reușeam să o preparăm”.
Plachetă de onoare din partea Ministrului Administrației și Internelor
Episodul Kosovo s-a terminat pentru Costel Vizitiu în decembrie 2006, atunci când, după 16 luni petrecute în Kosovo (cu excepția unor mici vacanțe, de câteva zile, acasă), s-a întors la Suceava. „Vreau să mai merg în astfel de misiuni”, anunță suceveanul, dornic și de un al doilea episod.
Cu două calificative de „excepțional” primite pentru activitatea desfășurată în 2005 și 2006, perioada în care a făcut parte din contingentul de polițiști români, precum și cu o medalie ONU în Slujba Păcii (acordată pentru merite deosebite în teatrele de operațiuni), Leo reîntregea din nou rândurile polițiștilor suceveni. În semn de recunoștință, agentul șef adjunct Costel Vizitiu a primit, la sfârșitul anului, și o plachetă de onoare din partea Ministrului Administrației și Internelor, Vasile Blaga.
În prezent, agentul Vizitiu conduce grupa pirotehnică a Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, grupă care deservește nu mai puțin de trei județe, Suceava, Neamț și Botoșani.
– Nuntă ori Kosovo
În 2004, când plecarea în Kosovo începea să prindă tot mai mult contur, tânărul polițist sucevean își făcuse și planurile de însurătoare. „În aceeași perioadă, eu și prietena mea de atunci stabiliserăm nunta. Era o situație destul de grea, pentru că știam că, mai devreme sau mai târziu, ar fi trebuit să plec. Îmi doream foarte mult și să mă căsătoresc, dar și să plec în Kosovo. Nu știam ce să fac…”, se destăinuie tânărul polițist. Până la urmă, le-a făcut pe amândouă. Și una, și alta, cu calificativ excepțional.
Cu trei luni înainte de revenirea în țară, soția sa (și ea polițistă) i-a făcut cel mai frumos cadou, un băiețel, pe nume Ștefan. „Am calculat, în așa fel încât să fiu în țară… pentru câteva zile, e drept, dar măcar am prins momentul când s-a născut Ștefan”, spune bucuros unul dintre cei care au pus umărul la menținerea păcii în Kosovo.
Mărturisește că nu i-a fost ușor departe de casă, că nu mai poate da înapoi timpul pierdut în care nu a fost alături de cei dragi. „Am să recuperez, însă”, zâmbește Leo.




