Un tânăr din comuna Straja și-a petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, după ce l-a lovit cu capul în față pe un agent de poliție.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, sâmbătă, în jurul orei 18:45, un echipaj al Secției de Poliție Rurală Vicovu de Jos, în timp ce supraveghea traficul pe DJ 209 G, pe raza comunei Straja, a observat un autoturism înmatriculat în străinătate al cărui șofer, la vederea polițiștilor, a întors imediat mașina și a demarat spre centrul localității.
Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului respectiv și, folosind semnalele acustice și luminoase, i-au cerut conducătorului auto să tragă mașina pe dreapta. Individul de la volanul mașinii suspecte a refuzat să oprească, apăsând și mai tare pedala de accelerație.
Urmărirea a continuat încă doi kilometri, după care șoferul fugar a încercat să treacă cu mașina prin albia pârâului Răstoacă pentru a scăpa de echipajul de poliție, dar a rămas cu autoturismul blocat.
Polițiștii s-au apropiat de autoturism, moment în care individul de la volan, identificat ulterior în persoana unui anume George Dumitrescu, în vârstă de 33 de ani, a blocat toate portierele, refuzând să coboare și să vorbească cu oamenii legii.
Agenții de poliție au reacționat și au pulverizat cu spray lacrimogen în interiorul autoturismului, șoferul suspect ieșind din mașină și fugind înspre pădure.
Fugarul a fost ajuns din urmă și imobilizat de polițiști, întrucât devenise agresiv. Pe drumul spre sediul secției de poliției, se arată în comunicatul IPJ Suceava, George Dumitrescu l-a lovit cu capul în față pe unul dintre agenții de poliție.
Deși se credea că tânărul din Straja este sub influența băuturilor alcoolice, aparatul etilotest a infirmat această bănuială.
Mașina la volanul căreia se afla George Dumitrescu a fost indisponibilizată la sediul Poliției municipiului Rădăuți, iar tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, sub acuzația de ultraj.
Tânărul a fost lăsat ieri să plece din arestul poliției și să se întoarcă acasă, având însă interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu pe perioada cercetărilor.
Anchetatorii nu au aflat încă motivul pentru care George Dumitrescu a fugit de poliție.
Tânărul din Straja mai are două dosare penale pentru ultraj înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, victime fiind un jandarm și un polițist de frontieră.