Un polițist sucevean a fost implicat luni seară într-un grav accident rutier, în municipiul Suceava. Accidentul cu pricina a avut loc luni seară, în jurul orelor 21.00, în intersecția aflată lîngă Biblioteca Județeană Suceava, totul pornind de la o neacordare de prioritate. În eveniment au fost implicate două autoturisme marca „Volkswagen”, o mașină fiind condusă de către M.A., de 27 de ani, din municipiul Suceava, iar cealaltă de către A.S., de 37 de ani, tot din Suceava, polițist. Din primele cercetări efectuate de polițiștii de la Rutieră, se pare că accidentul s-a petrecut din cauză că unul dintre șoferi nu i-a acordat celuilalt prioritate. Chiar dacă impactul dintre cele două autoturisme a fost destul de puternic, avariile fiind serioase, iar una din mașini a lovit puternic un perete al clădirii Bibliotecii Județene, nici unul dintre cei aflați în respectivele autoturisme nu a suferit răni serioase.