Un polițist din Galați a fost găsit de către colegii săi, ieri, împușcat în cap în mașina cu care fusese la o intervenție, acesta aflându-se în prezent în stare gravă la spital, iar primele date ale anchetei arată că ar fi vorba despre o tentativă de sinucidere, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Galați, Cristina Tatulici, ieri, în jurul orei 13.00, o echipă a departamentului Arme Explozibili și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ a fost solicitată să intervină la un centru de colectare a fierului vechi unde fusese găsită o grenadă din al doilea Război Mondial.
„A fost preluată grenada și predată apoi la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Galați. La întoarcere, echipajul a mers să predea armamentul la rastel, iar cel care condusese mașina de intervenție a rămas să completeze foaia de parcurs. Când s-au întors la mașină, colegii săi l-au găsit împușcat în cap. Nu există alte urme de violență, iar primele date ale anchetei duc la ipoteza unei tentative de sinucidere. Ancheta continuă în acest caz”, a declarat Cristina Tatulici.
Reprezentantul IPJ Galați a precizat că polițistul de 42 de ani lucrează de zece ani la departamentul Arme Explozibili și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ și nu a creat nici un fel de probleme. Mai mult, acesta a trecut cu bine de fiecare dată examinările psihologice și a primit calificative bune pentru munca sa.
Potrivit medicului coordonator al SMURD Galați, dr. Angel Trifan, în momentul în care a fost transportat la Spitalul de Urgență „Sfântul Apostol Andrei „din Galați, bărbatul se afla în stare foarte gravă, fiind în comă profundă.
„Glonțul a pătruns printr-o parte a capului și a ieșit prin alta. În acest moment se află în operație și se încearcă salvarea sa”, a declarat medicul gălățean.