Anchetă

Polițist de frontieră acuzat că a luat la pumni șoferul unei autoutilitare cu modificări specifice contrabandei



Răducu Breabăn s-a internat în spital și își va scoate certificat medico-legal
Răducu Breabăn s-a internat în spital și își va scoate certificat medico-legal

Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Vicovu de Jos, care se afla la volanul unei autoutilitare, a reclamat că a fost lovit de un agent de poliție de frontieră, după ce a fost oprit în trafic de un echipaj format din patru polițiști. Incidentul de la care a plecat presupusa agresiune s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 10.00, pe DN 2H, pe raza comunei Horodnic de Jos, în zona abatorului Killer.
Tânărul spune că a fost agresat doar de unul dintre agenți și s-a internat la Spitalul Județean Suceava, pe secția Neurochirurgie. Autoutilitara pe care acesta o conducea avea un locaș disimulat, de genul celor care se folosesc pentru contrabandă.
Cum susține tânărul că s-a petrecut agresiunea
Ce se știe cert este că tânărul de 26 de ani, Răducu Breabăn, conducea o autoutilitară Mercedes, înmatriculată în Spania, și se afla în mașină împreună cu un amic, Ionuț Baciu, din Vicovu de Sus. Breabăn a declarat că a împrumutat mașina de la un prieten din Vicov, pentru a se deplasa la Botoșani, de unde voia să cumpere scânduri pentru o construcție. Pe DN 2H, la Horodnic, el a fost tras pe dreapta de cei patru polițiști care se deplasau cu un autoturism neinscripționat.
„Nici măcar «Bună ziua» nu mi-au spus și mi-au cerut documentele mașinii, iar unul dintre ei mi-a spus să deschid autoutilitara pentru control pe un ton foarte agresiv, amenințând că în caz contrar îmi f… una. Am întrebat de ce să îmi f… una și atunci unul dintre agenți a început să mă lovească în cap”, a declarat Răducu Breabăn. Agentul acuzat de agresiune se numește Gabriel Rusu. Tânărul susține că a aflat ulterior cum îl cheamă, polițiștul legitimându-se abia după ce mai multe rude de-ale sale au ajuns la fața locului.
Tânărul are leziuni vizibile în zona ochiului stâng
Tânărul a sunat la 112 și a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți. Aici nu a petrecut foarte mult timp, ulterior prezentându-se la Spitalul Județean Suceava, unde a rămas internat. Acesta are o leziune vizibilă în zona ochiului stâng, care nu pare la prima vedere foarte gravă.
„Am avut în trecut o semipareză facială, iar din cauza acestor lovituri mă simt foarte rău, amețesc și am tulburări de vedere. M-am internat la Spitalul Suceava pentru a face investigații complexe, la computerul tomograf”, a mai declarat Breabăn. Acesta a declarat că își va scoate certificat medico-legal chiar astăzi și a apelat la un avocat, fiind hotărât să își caute dreptatea. Plângerea sa penală a fost înregistrată la Secția de Poliție Rurală Marginea.
Autoutilitara avea modificări specifice contrabandei, însă în interior nu au fost găsite țigări
Comisarul-șef Ilie Poroch Serițan, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, a declarat că echipajul de control se afla sâmbătă dimineață într-o misiune specifică, iar autoutilitara Mercedes era vizată de acțiune, existând suspiciuni că este folosită la contrabanda cu țigări.
„În autoutilitară a fost identificat un locaș special amenajat pentru disimulare”, a declarat comisarul-șef. El a precizat că proprietarul din acte al mașinii a declarat că nu are cunoștință despre modificarea adusă autoutilitarei.
Răducu Breabăn a recunoscut că autoutilitara are un „perete fals”, însă a precizat că, atâta timp cât nu a fost găsit nici un pachet de țigări, poliția nu-l poate acuza de contrabandă.
„Nu e obligatoriu ca acel loc să fie amenajat pentru contrabandă”, a mai spus tânărul.
Referitor la acuzațiile de agresiune, oficialul poliției de frontieră a precizat că se așteaptă rezultatele anchetei penale.
„În urma anchetei, dacă se vor dovedi acuzațiile, față de lucrătorul de poliție se vor lua măsurile legale care se impun. Varianta colegilor noștri este total diferită față de plângerea persoanei respective, însă nu dorim să ne pronunțăm, așteptăm rezultatele anchetei”, a declarat comisarul-șef.



Recomandări

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat
Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat

Polițistă de frontieră, decorată de ministrul de Interne după confiscarea a 1,4 milioane de dolari, în Vama Siret

Polițista Lenuța Dabîca Ursachi, decorată de ministrul de Interne după confiscarea a 1,4 milioane de dolari, în Vama Siret
Polițista Lenuța Dabîca Ursachi, decorată de ministrul de Interne după confiscarea a 1,4 milioane de dolari, în Vama Siret

Polițistă de frontieră, decorată de ministrul de Interne după confiscarea a 1,4 milioane de dolari, în Vama Siret

Polițistă de frontieră, decorată de ministrul de Interne după confiscarea a 1,4 milioane de dolari, în Vama Siret
Polițistă de frontieră, decorată de ministrul de Interne după confiscarea a 1,4 milioane de dolari, în Vama Siret

Un șofer care a acroșat fatal o bătrână și a fugit, în boxa acuzaților alături de doi complici care l-ar fi ajutat să șteargă urmele accidentului