Poliție: În autoturismul lovit de tren în județul Iași se aflau 11 persoane, nouă au murit



Reprezentanții Poliției Județene Iași spun că în autoturismul lovit de tren la o trecere la nivel cu calea ferată se aflau 11 persoane, iar în urma impactului nouă dintre acestea și-au pierdut viața, iar alte două au fost transportate în stare gravă la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Iași, Alexandru Chelaru, în autoturismul lovit de tren la o trecere la nivel cu calea ferată de la marginea municipiului Iași se aflau 11 persoane, iar în urma impactului nouă dintre acestea au murit, iar alte două au fost rănite grav.
Cele două persoane rănite, între care un copil de 14 ani, au fost transportate la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași.
Conform sursei citate, autoturismul a fost lovit în plin și târât pe o distanță de câteva sute de metri de trenul Regiotrans care circula pe ruta Iași-Dorohoi.
Autoturismul în care se aflau cei 11 este un Volkswagen Sharan și are o capacitate de șapte locuri.
Potrivit anchetatorilor, cele 11 persoane veneau din localitatea ieșeană Domnița, comuna Țibana.
Inițial, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași anunțau că în autoturismul respectiv se aflau șase persoane, iar în urma accidentului patru dintre acestea au murit, iar două au fost rănite.
Primele cercetări ale polițiștilor arată că șoferul autotusrimului nu s-ar fi asigurat la trecerea de cale ferată respectivă. Trecerea este semnalizată cu crucea lui Andrei
Un alt accident feroviar grav a avut loc în județul Iași în august 2009, când un microbuz al firmei Valcris Trans SRL Iași, care transporta 16 pasageri pe ruta Scânteia-Iași, a fost lovit în plin pe o trecere de cale ferată, de trenul accelerat Iași-Brașov.
În urma accidentului, 14 persoane, între care și șoferul, au decedat, iar alte două persoane au fost rănite.
Potrivit reprezentanților Poliției Rutiere Iași, accidentul s-a produs din cauza șoferului microbuzului, care nu a respectat semnalele luminoase și indicatoarele de la trecerea de cale ferată. Microbuzul a fost lovit în plin și a rămas lipit de locomotivă, fiind târât pe o distanță de aproximativ 500 de metri.