Poliție: A fost necesară blocarea mașinii lui Ilie Năstase, care a încercat să plece de lângă agenți



Polițiștii rutieri au fost nevoiți să blocheze mașina lui Ilie Năstase din cauză că fostul jucător de tenis a plecat de pe loc după un schimb de replici cu un agent, chiar dacă acesta l-a somat să oprească și i-a cerut să se legitimize, a anunțat șeful Brigăzii Rutiere a Capitalei.
„În dimineața zilei curente, în jurul orei 04.45, un echipaj al Brigăzii Rutiere București care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Șoeaua Nordului a fecetuat semnal regulamentar de oprire unei mașini care se deplasa pe această arteră. Conducătorul auto a oprit inițial, după care, în urma unor discuții sumare cu agentul de poliție care și-a declinat identitatea și care a cerut actele pentru control, s- a pus în mișcare fără a avea acceptul acestuia, fiind Victor necesară urmărirea și oprirea în trafic după aproximativ 200 de metri prin blocarea acestui autovehicul”, a declarat șeful Brigăzii Rutiere, Victor Gîlceavă.
La acel moment, polițistul a cerut ajutorul colegilor. După ce a fost blocat din nou în trafic, lui Ilie Năstase i-au fost cerute iar actele și deoarece emana vapori de alcool, i s-a cerut să facă testul cu aparatul etilotest.
Polițiștii spun că fostul jucător de tenis a refuzat să i se facă testul, a devenit agresiv cu polițiștii, motiv pentru care a fost necesară încătușarea acestuia și dus pentru recoltarea de probe biologice la sediul INML, unde a făcut totuși testul.
„A dorit totuși să se supună unei astfel de testări, rezultatul fiind 0,55 miligrame per litru în aerul expirat, valoare ce conferă obligativitatea recoltării probelor de sânge, aflându-se în prezența unei infracțiuni la regimul rutier. La momentul inițial, al opririi în trafic și blocării autoturismului respectiv, fac mențiunea că în sprijinul celor doi colegi inițiali, au mai venit încă patru colegi, acționând la locul respectiv un nunmăr de 6 polițiști”, a mai spus Victor Gîlceavă.
Ilie Năstase a fost supus și unei testări pentru a se determina dacă a consumat substanțe stupefiante, rezultatul fiind negativ. Fostului jucător de tenis i-a fost întocmit astfel dosar penal privind infracțiunea de refuz de prelevare a mostrelor biologice și a fost amendat și cu 1.000 de lei.
Apoi, în jurul orei 11.00, Ilie Năstase a fost prins din nou în trafic, în zona Șoselei Ștefan cel Mare, când făcea un viraj stânga peste linia continuă, cu un scuter, fără a avea dreptul de a conduce. Pentru faptul că a trecut peste linia continuă, fostul jucător de tenis a fost amendat cu încă 1.305 lei și 6 puncte de penalizare.
„În urma verificărilor, s-a constatat că cel în cauză a prezentat un permis de conducere necorespunzător categoriei vehiculului condus, situație în care au fost întocmite acte procedurale pentru cele două infracțiuni, conducerea cu permis necorespunzător categoriei și conducerea cu permsiul de conducere suspendat. Deși la momentul săvârșirii primei infracțiuni, permisul de conducere se reține în vederea anulării, iar infracțiunea ărevăzută în Codul Penal este de conducere cu permiosul suspendat, potrivit legislației în vigoare, starea de reținere a permisului, în situația în care acesta nu are valabilitate sau dovada înlocuitoare nu este cu valabilitate, este asimilată suspendării”, a mai declarat șeful Brigăzii Rutiere a Capitalei.
Polițiștii spun că măsura încătușării a fost luată respectându-se legea.
„Lucrătorii Brigăzii Rutiere au aplicat întocmai prevederile legale cu privire la procedura încătușării și a conducerii, pentru aplicarea și dispunerea măsurilor în consecință. Există imagini filmate care reprezintă probe la dosarul cauzei, probe ce nu pot fi date publicității. Nu a fost târât, a fost doar scos din autovehicul și aplicată măsura de încătușare, după care introdus în autospeciala de poliție și condus către Institutul de Medicină Legală”, a mai spus Victor Gîlceavă.



Recomandări

Demersul lui Gheorghe Șoldan și al celor 92 de primari din județ către premierul Bolojan a fost ascultat de Guvern. Proiectele pe „Anghel Saligny” vor continua

Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!

Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!
Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!