Politicile britanice privind studenții români și bulgari sunt ilegale



Galina Kostadinova, avocat al serviciului UE „Europa ta – Consiliere”, condamnă măsurile Marii Britanii cu privire la restricționarea posibilității de a lucra pentru studenții români și bulgari, motivând că măsura este ilegală din punct de vedere al dreptului european, relatează EurActiv.com
Kostadinova pornește de la un articol publicat în cotidianul The Independent în care o studentă româncă din Marea Britanie prezintă modul discriminator în care sunt tratați în sistemul britanic studenții români și bulgari și argumentează că această politică este ilegală.
Un student străin din orice colț al lumii are dreptul de a lucra part-time pe durata studiilor și cu normă întreagă în vacanță, măsură care se aplica întocmai studenților români și bulgari, până în 2007, când cele două țări au aderat la Uniunea Europeană. Ulterior momentului aderării la UE, studenții din cele două țări s-au confruntat cu restricții dure în ceea ce privește dreptul la muncă.
Românii și bulgarii trebuie să obțină un „certificat galben”, emis de Autoritățile Britanice de Frontieră (UKBA), care confirmă dreptul de a lucra part-time, iar procesul de obținere al acestui document poate dura până la 10 luni și presupune reținerea buletinului sau pașaportului, deci restricționează, în plus, posibilitatea de a reveni în țară. Totodată Cardul European de Asigurări Sociale de Sănătate (European Health Insurance Card) nu este valabil, ci doar o asigurare privată obținută în Marea Britanie precum și dovada unui cont bancar în Marea Britanie sau existența unui sponsor.
În Tratatul de Aderare la UE din 2007 este stipulat că Marea Britanie are dreptul de a restricționa accesul la piața muncii pentru cetățenii din Bulgaria și Rămânia pe o perioadă de până la șapte ani (restricțiile expiră la 1 ianuarie 2014).
Unul dintre principiile fundamentale ale integrării UE este dreptul al liberă circulație, reiterat prin decizia Curții Europene de Justiție (Cazul C-15/11) cu privire la restricțiile impuse românilor și bulgarilor de către Austria. Galina Kostadinova evocă faptul că petițiile pentru modificarea legislației nu sunt de ajuns și că, mai ales în contextul în care Bruxelles-ul a decis ca anul 2013 să fie Anul European al Cetățenilor, românii și bulgarii at trebui să ceară Marii Britanii respectarea îndatoririlor legale ale unei piețe unice europene.