Politician

Paul Zarifopol, critic și polemist redutabil, un nume de referință al intelighenției românești, a definit, premonitoriu, încă din 1926 – la 8 ani de la Unire, atunci când partidele – și ”taberele”: ardelene, regățene, basarabene – încă își căutau rolul, rostul și liderii – ideea, specia infamă: ”politician”. O să citez, scurt, din motive de spațiu, din eseul lui, intitulat ”Tipul politic”. O radiografie dură, confirmată deplin abia azi, cred, în anii 1990-2018 (că pe atunci, politicienii nedeveniți, ca azi, ”politruci”…încă mai aveau rușine, bun-simț, și încă dețineau, hulitul azi, ”patriotism”…) a ”animalului – sălbatic – politic” valah! Pentru că atunci – la 1926 – se făcea, ok, politică pentru mândrie și imagine…dar nu (și doar, exclusiv, ca azi…) pentru furt, acumulare ilegală! Iată superbul text semnat Zarifopol: «În înțeles psihologic și social se poate numi politică orice sistem de fapte și intenții prin care cauți a impune – până la totală substituire, dacă se poate – voința ta voinței altuia. În orice situație politică, astfel definită, metodele pentru realizarea substituirii de voință despre care vorbim sunt aceleași: pumnul, completat cu diverse aparate artificioase care-i imită efectele, intensificându-le minunat; zbierătul viguros, adică forma cea mai perfectă a limbajului intuitiv – mijloc de comunicare incontestabil superior limbajului rațional, totdeauna migălos și tardiv; în sfârșit, amenințarea și – mai ales! – făgăduința mincinoasă, sublima pereche clasică de argumente sentimentale, al căror efect prompt este totdeauna asigurat, dacă sunt prezentate într-un stil absolut metaforic și hiperbolic. În faptă așadar, tipul politic este o ființă care, prin calitățile sale materiale și sociale, se afirmă cu deosebire destoinică a pune stăpânire pe bunuri produse prin activitatea specifică, prin sudoarea cinstită a altor tipuri umane. Așa a fost de la origini. Numai că, la început, raporturile acestea erau simple și perfect transparente, iar astăzi, peste măsură de complexe și greu de pătruns. În cazul antropofagiei, la care este totdeauna cuminte să recurgem pentru a înțelege raporturile cele mai comune și firești dintre oameni, învingătorul devine bărbat politic prin însuși faptul învingerii, iar învinsul, adversarul politic de adineaori, devine simplu bun de consumație și cade sub guvernarea celui care l-a doborât, iar acesta îl administrează și îl face să dispară, din momentul în care începe să-l rupă în bucăți, până la ultima fază a digestiei. Tipul politic are așadar slujba, cu deosebire(i) nobilă, de a pune stăpânire pe produsele materiale ori intelectuale ale unor activități radical deosebite de politică, pe care le putem numi pe scurt ”activități tehnice”; iar operațiile prin care se perpetuează această stăpânire se numesc, cu un termen solemn: politică, partid, vot…organizație socială și de stat. Să nu se grăbească, mă rog, cetitorul a scoate, din cele scrise până aici, concluzii prea ponegritoare asupra oamenilor politici. Tipul politic pur nu este ființa simplu hrăpăreață pe care prea lesne și-o închipuie uneori prostimea necăjită (ce se uită la TV – n.a.). Trepădușul electoral, reporterul neastâmpărat, șeful de cabinet servil și obraznic, ori alte asemenea încarnări de elementare apetituri nu sunt și nu devin tipuri politice, chiar dacă ajung până la nivelul ministrabilității și au intrare la un regim cu icre moi, șampanie, automobil și dame de nediscutată marcă. Tipul cu adevărat politic gustă, ca oricare altul, din aceste realități, dar fără a se putea opri la dânsele; pentru că lui îi este cu deosebire dat, nu să se bucure doar de anume realizări și bunuri, ci să dorească cu o sete nestinsă a le stăpâni și distribui doar el pe toate. Nu obiectul stăpânit, ci stăpânirea este ținta voinței politice! Să poruncești și să fii ascultat fără împotrivire, să fii admirat și lingușit cu cea mai fanatică stupiditate, să dobori și să strivești pe acel care-ți stă împotrivă – din aceste voluptăți de o grozavă simplicitate se țes visele și se realizează paradisurile ”creaturii politice”. Dar… această elementară sete de stăpânire și trebuința aceasta sălbatică de a supune și a smulge aprobare și admirație fără margini sunt, în grad divers, atributele cele mai comune ale ”animalului politic”. De aceea este atât de comună evlavia pentru tipul politic și râvna către dânsul. Numai tipului politic i-au dat oamenii din toate vremile, cu toată inima, brevetul de ”om mare”. În cultul lui suntem crescuți; lui i se închină cărticica simplistă de istorie națională din clasa primară, ca și tratatul pompos de istorie universală, de unde cetățeanul matur își completează cultura generală. Dimpotrivă, politica, admirația proastă, supunerea, este vocația naturală a majorității valahe! Succesul politic este acea valoare socială pe care gloata o înțelege și o respectă, la noi, cel mai deplin. Între toate satisfacțiile direct izvorâte din viața socială, cele mai palpabile și mai comun accesibile sunt sentimentul puterii și gloria, fie ele realizate într-un fund de mahala de la Vaslui… ori pe continente întregi. Tipul eminent politic consideră ca subalterne orice alte activități în afară de a sa proprie – celelalte sunt meserii, numai a lui singură este o demnitate, o desemnare zeiască! În îngâmfarea celor mai de rând părtași ai puterii publice, creatura politică își arată și își justifică superioritatea specifică de care se simte plină. Pe scurt, am numit ”tehnică” orice activitate producătoare de valori materiale, științifice, ori artistice… În creație, în muncă cinstit plătită, în sudoare…acolo nu este loc pentru minciună, nici pentru bătaie, nici pentru zbierăt: în omul tehnic, creator, se realizează o ființă energic deosebită de animalele violente și nesătule care formează speța politicienilor. Politica este însăși perpetuarea barbariei originare! Stăpâni și slugi sunt minciunite, deopotrivă. Singur tipul tehnic, muncitor, reprezintă emanciparea autentică de această primitivitate. Creatura politică, cu psihologia ei redusă la varietățile simplei violențe și simplei viclenii primitive, rămâne, moral, o anexă zoologică». (Paul Zarifopol – Tipul politic). P.S. Un text premonitoriu – vechi de un secol ! – despre ”animalul politic” (carnivor)… Citindu-l, mi-au rulat prin minte personaje noi, contemporane… precum…Dar o las baltă: cam toți liderii noștri naționali, de prin 1990 încoace! Ce bine i-a fixat, încă din 1926, în „insectarul” lui, Paul Zarifopol!