Politichie la Bâc

Ne aflăm în pragul lunii martie și bat la ușă alegerile pentru Parlamentul Republicii Moldova. Ca întotdeauna, spiritele sunt agitate, aceste alegeri fiind considerate ca „decisive” pentru evoluțiile politice majore, rămase de multă vreme în stand-by pe o agendă cronic lipsită de eventualitatea rezolvărilor imediate. Încă din aprilie anul trecut, legislativul de la Chișinău a adoptat măsuri preventive, concretizate în modificări legislative cu cântec: ridicarea pragului electoral de la 4, la 6%, apoi interdicția constituirii de blocuri electorale. Pachetul de măsuri (ce vizează și excluderea candidaturii celor cu dublă cetățenie – ținta constituind-o, evident, moldovenii care au dobândit și pașaport românesc) a fost întâmpinat cu semnificative gesturi de dezaprobare.
O Declarație critică a fost semnată de 9 ambasadori (ai Marii Britanii, României, Bulgariei, Austriei, Germaniei, Franței, Cehiei, Lituaniei, Poloniei), iar Comisia de la Veneția și OSCE au criticat, la rându-le, într-un Raport, măsurile legislative, cerând imperios eliminarea noilor restricții „înaintea alegerilor parlamentare din 2009”. Toți ochii sunt îndreptați către sondajele de opinie. Avem, de acum, rezultatele a două cercetări sociologice, desfășurate la interval de trei săptămâni, în toamna lui 2008. Asociația sociologilor și demografilor din Republica Moldova creditează cu 20% din totalul viitoarelor voturi Partidul Comuniștilor, în vreme ce Institutul de politici publice avansează o cifră (prin comparație) năucitoare: 47,2%!
Cam acesta a fost ecartul estimărilor și la alegerile precedente, așa că singurul răspuns cert ar fi acela că sondajele-s mult prea… incerte, rezultatul scrutinului rămânând absolut deschis. Alte răspunsuri la chestionarele sondajelor provoacă îndreptățite nedumeriri: pe de o parte, populația moldavă își dorește (și) cetățenie română, pe de alta, votează constant cu filo-rusul și anti-românul Voronin – așa că sunt de înțeles ezitările părții române în a da curs sugestiilor de re-acordare a cetățeniei automat și în bloc. Se pare că, deocamdată cel puțin, pașaportul românesc a devenit un șperaclu pentru pătrunderea în Europa și nu certifică o prezumată orientare pro-românească (evident, cu excepțiile de rigoare). Voronin continuă să conducă în topul personalităților ce beneficiază de încrederea cetățenilor (41%), apropiindu-se de aceeași cifră Mihai Lupu, președintele Parlamentului (40%) și primarul Primăriei fără buget a Chișinăului, Dorin Chirtoacă (34%). Alte două teme tulbură și mai tare apele: chestiunea Transnistriei, hibă veche, de mult cronicizată, dar care a căpătat alte dimensiuni după mini-războiul ruso-georgian și, mai nou, hotărârea Patriarhiei Române de a reactiva trei eparhii din cadrul Mitropoliei Basarabiei:
Episcopia de Bălți (fostă a Hotinului), Episcopia Basarabiei de sud (fostă a Cetății Albe-Ismail) și „a toată Transnistria” (ce ar urma să continue lucrarea Misiunii Ortodoxe Române în Transnistria, înființată în august 1942, când România ocupa respectiva regiune). Pentru prima chestiune, aceea a Transnistriei, Chișinăul nu-și poate propune mai mult decât „soluția Taiwan”: ignorarea autorităților de la Tiraspol și continuarea nerecunoașterii „Republicii Transnistrene”, însoțite de angajarea mai decisă pe drumul accederii în UE, eventual însoțită de aderarea la NATO (proiect mai puțin agreat de electorat). Cât privește episcopiile, inițiativa a fost imediat contestată de mitropoliții Poloniei, Cehiei, Serbiei și Slovaciei.
Patriarhul Pavle, al Serbiei, a declarat chiar că reactivarea Mitropoliei Basarabiei ar evoca „una dintre perioadele cele mai sumbre ale istoriei mondiale – cea a ocupației naziste” (!?), iar episcopul de Dubăsari, aflat sub ascultare moscovită, a afirmat că reactivarea episcopiilor „poate fi catalogată fără exagerare drept hoție la drumul mare!” – astfel adeverindu-se încă odată că tocmai hoțul știe să strige cel mai tare „săriți, hoții!”. Așa că alegerile din martie, în loc să aducă bruma de limpezire așteptată, pot să încurce și mai rău… încurcatele căi ale politichiei de la Bâc. Rămâne de văzut.