Politică și economie (II)

Motto: În climatul creat de liberali se poate respira spiritual și se poate progresa material, valorile mișcându-se nederanjate de nimeni.
(Petre Țuțea, 1990)
În mai toate sistemele democratice, prezentarea cetățeanului la vot și formularea unei opțiuni politice apare ca fiind mai degrabă o obligație și nu un drept, cel puțin ca mod de percepere a acestei stări de fapt. Totuși, non-implicarea cetățenilor în deciziile politice majore ale unei țări poate avea drept efect favorizarea accesului unui grup restrâns de persoane la resurse considerabile și/sau la denaturarea jocului dintre cerere și ofertă.
Atunci când survin crize globale de tipul celei pe care o parcurgem astăzi cu toții, înțelegem și/sau deducem cât de importantă este starea de echilibru a diverselor sisteme economice. Există opinii ce susțin ideea că actuala criză financiară internațională nu este în fapt una sistemică (deși mișcarea ciclică a vieții economice rămâne o constantă în economia de după 1900!), fiind mai degrabă rezultatul unor „manipulări din culise” la care au recurs o serie de fonduri de investiții și bănci americane.
Oricum, dincolo de cauzele reale care au generat criza globală invocată, este clar că gestionarea și controlul ei treptat nu sunt posibile fără susținerea statului tradițional, adică fără adoptarea unor decizii politice majore; ajungem, din nou, să constatăm, fiecare dintre noi, cât de importantă este decizia politică pentru normalitatea vieții cotidiene.
Din perspectiva economiei românești este important de spus din nou, cred eu, faptul că piața bursieră din România reprezintă 4-5% din întreaga economie reală și că piața financiară/bancară se află încă în curs de consolidare. În plus, economia românească a înregistrat în ultimii ani o rată anuală de creștere de 7-8%, iar nivelul principalilor indicatori macroeconomici denotă o situație pozitivă sau cel puțin acceptabilă (datoria publică, datoria externă, rata inflației, rata șomajului etc.).
Pe fondul invocat, apreciez că singura „criză reală” ce ar putea să se propage în economia României în viitorul imediat este criza generată de „lipsa de inspirație” a diverșilor oameni politici și/sau lideri de opinie și/sau analiști, economiști etc. De pildă, atunci când dl. Gigi Becali vine și declară public că efectele crizei globale nu se vor răsfrânge asupra sa (întrucât este mult prea bogat pentru a fi atins de criză!), aproape că orice comentariu este de prisos (față de stupizenia atitudinii publice adoptate!); totuși, un astfel de personaj politic se vizează a ajunge la Palatul Cotroceni și poate deveni un model pentru tânăra generație!
Este posibil să forțăm recursul la imaginație și să predicționăm un viitor incert în care, la un moment dat, dl. Gigi Becali ar ajunge Președintele României, iar dl. Marian Vanghelie de la PSD ar fi validat drept Premier al României? Oricum, o astfel de ipoteză ușor absurdă ar trebui să ne reamintească ideea de bază că prosperitatea și creșterea economică au fost asociate peste tot în lume cu politicile promovate de partidele liberale și/sau neo-liberale; privatizările începute în Anglia în anii ’80, inclusiv în alte țări occidentale, confirmă ideea invocată. În același timp, toate partidele de stânga de tip PSD au cerut și/sau au impus cheltuieli iraționale la nivel macroeconomic, așa cum procedează actualmente și PSD-ul lui Marian Vanghelie.
Efectul benefic major asupra psihologiei colective de la nivelul societății românești a fost indus, cu tact și diplomație, de către dl. Mugur Isărescu, guvernator BNR, atât prin pozițiile publice adoptate anterior, cât și prin discursul recent din Parlamentul României. Într-adevăr, așa cum subliniază dl. Isărescu, „solvabilitatea și lichiditatea băncilor din România sunt printre cele mai bune”, aceasta inclusiv la nivel global și nu numai regional; este exclus un eventual efect de domino între băncile internaționale și cele din România întrucât fiecare bancă/sucursală/filială acreditată de BNR are propriul ei capital, iar relația cu societatea-mamă este una doar de tip instituțional. Pe cale de consecință, singurul efect previzibil pentru cetățenii și/sau firmele românești față de efectele crizei internaționale se va concretiza în lunile următoare într-o limitare a accesului la credite bancare; sunt excluse alte implicații directe/indirecte pentru perioada următoare!