Nu-i putem condamna pe cei care – doar auzind cuvântul „politică” – manifestă repulsie. Numărul lor crește de la o zi la alta. A declara cu ușurință „pe mine nu mă interesează politica” ori „sunt apolitic” ori „politica este mizerabilă” demonstrează confuzia existentă între noțiunea de politică și implicațiile acesteia la nivelul fiecărui moment al vieții noastre sociale și de familie. Insistența noastră pe această temă nu ar trebui să exaspereze.
În articolul „Luminița este la capătul tunelului” am amintit că Aristotel considera Omul – animal social; ca atare, tot ceea ce întreprinde este Politică. Platon considera politica „o datorie de onoare a fiecărui cetățean”. Dacă refuzăm să-i descifrăm conținutul, este evident că nu ne vom comporta corect politic. De la Republica lui Platon, Principele lui Machiavelli și până la Max Weber și la teoreticienii ori practicienii moderni, oamenii critică politica, nesatisfăcuți de progres.
Politica și partidele par a fi singurele vinovate de toate câte se întâmplă. Totuși, critica este unilaterală/incompletă. Pentru deficiențe, considerăm responsabile și alte componente ale vieții sociale. Epoca noastră se caracterizează, de pildă, prin concurența dintre politică și economie. Această concurență, câștigată, din start, de forța economică, este de natură să diminueze interesul oamenilor pentru politică.
Politica trebuie să-și reafirme rolul primordial în administrarea societății. Armele capitalului economic se află, printre altele, la nivelul investițiilor în domeniul mijloacelor de informare în masă și a rețelelor de socializare. Mass-media, care își revendică titlul de a „patra putere” în stat, încadrează cetățeanul într-o grilă și-l condamnă la modelare, la manipulare. În opinia lui Duhamel, „radioteleviziunea este mult mai importantă într-o democrație modernă decât înseși articolele Constituției. Am putea fi de acord, dacă aceste mijloace de informare nu ar folosi din plin demagogia, nu ar fi subiective și nu s-ar epuiza în comentarii scandaloase ale vieții publice și particulare.
Thomas Jefferson spunea, în sec. XIX: „fără îndoială, între lipsa unui guvern și lipsa presei, preferăm lipsa unui guvern”. Respectăm opinia lui Jefferson, dar „libertatea presei”, în sec. XXI, a devenit un concept controversat. Prestația ei ne obligă să-i evidențiem contribuția negativă și repercusiunile grave asupra procesului de formare a conștiinței și a atitudinii socio-politice. O media mediocră și aservită intereselor de tot felul nu trebuie întreținută și încurajată.
Un alt element important este „sindicalismul”, care s-a născut din necesitatea apărării drepturilor și intereselor celor ce muncesc, în fața statului sau a patronului. Există pericolul, chiar în democrațiile consacrate, ca mișcarea sindicală să promoveze scopuri în sine și să declanșeze conflicte între grupuri sociale. Ea poate fi, de asemenea, manipulată de partide și folosită în ciocniri politice. Sindicalismul cu tentă politică nu poate fi acceptat. El trebuie să rămână echidistant.
Al treilea element este intelectualitatea. Implicată în procesul educativ al poporului, poate să joace un rol energic și hotărâtor. Din nefericire, această „lume aleasă”, neținând cont de imensele sale posibilități creatoare, nu își asumă responsabilități. Nu ne referim la cei angajați în partide politice, deoarece, în cazul lor, intervin alte interese și obligații. Observăm că avem de-a face cu o sumedenie de partide și formațiuni politice care denotă energie politică. În același timp, remarcăm lipsa totală de angajare a lumii intelectuale.
Obediența și, uneori, umilința față de sistem, retragerea în „turn de fildeș” sau refugiul în poezie, ermetism și proză abstractă, tehnici aplicate din plin în timpul comunismului, nu-și mai au motivația într-o lume în care libertatea de exprimare este garantată constituțional. Lumea nu mai cumpără cărți, nu merge la expoziții și nu umple sălile de spectacol, pentru că se simte abandonată și disprețuită. Altfel spus, produsul intelectual lipsit de realism și obiectivitate nu prezintă interes; nu „luminează”.
