Politica nouă, plină de fonfi și bâlbâiți

Împrospătarea clasei politice, plină și așa de ”însemnați”, a fost luată cu asalt de fonfi și bâlbâiți. Rar mi-a fost dat să ascult, cum am pățit zilele trecute, în direct, la televizor, un mai mare nefericit al vorbei decât actualul primar general interimar al Capitalei. Nu știu cum îl cheamă și nu vreau să aflu. Habar n-am cum a ajuns acolo și cine l-a pus. Nu știu ce merite are, însă cel al vorbirii articulate îi lipsește cu desăvârșire, înlocuit fiind de o introducere caraghioasă de îîî-uri lungi nu între cuvinte, ci între silabe, ceea ce pare o performanță. Omul are nevoie, pentru a-și extrage din câlții memoriei cuvântul următor, de cârja unui îîî până dă în streche ascultătorul, iar el află în sfârșit cum vrea să iasă la mal cu fraza. ”A-îîî- trag-îîî-a-îîî-tenția-îîî-ce-îîî-lor-îîî-din- pri-îîî-mărie-îîî-să-îîî-des–îîî…zăpezească” . Uf! Omul e tânăr, cam de vârsta ăluia de se tot însoară politic la Giurgiu, pare aproximativ normal fizic, adică nici oblu cu totul ca unul de-a fost acolo primar general hoț și adulat, nici schiop de-o ureche ca altul din Oltenia, dar are o gravă și de nevindecat belea a comunicării. Cum dracu i-o fi spus iubitei, dacă o fi având una, ”Te iubesc!”? Domnul respectiv, aruncat în interimat cam cum arunci o găină moartă în tomberon, pare nu prost, ci imbecil. Pare zic, fiindcă altfel o fi genial. Dar nu se potrivește pe mâna capului său mănușa politică. Într-o clasă de nevolnici, el pare – scos la tablă – nevolnicul cel dintâi. În politică e nevoie și de vorbire, comunicare, chiar oratorie. De o minimă putere de a spune ce ai în cap. Un profesor mare ne atrăgea atenția că gândim cu cuvinte. În cap gândurile se compun din aluatul cuvintelor și așa ies la suprafața comunicării. Pe regula respectivă el excludea scuza ”știu, dom profesor, dar nu-mi găsesc cuvântul!”. Nu știi!
Sunt unii bandiți politici care vorbesc strălucit, de parcă cei doi părinți care i-au făcut, în timpul actului procreator ar fi ținut discursuri particulare fiecare ca pentru o mulțime de ascultători. Domnul acesta care se recomandă primar general și a ieșit, cred că prima oară în viața lui, să susțină un fel de conferință în direct, de sarcini și ordine în materie de zăpadă în București, s-a făcut de râsul lumii ori a stârnit plânsul. Să fie el ”noua clasă politică”? Dacă e gospodar și nu fură e bine. Dar ce se face când va fi nevoit să spună ”bună ziua!”? Și ce ne facem noi, alegătorii, dacă îl preferăm pe acest aparent poate nevolnic, în realitate un chinuit și un nefericit al exprimării, dacă, fonf și bâlbâit fiind, mai e sau devine pe deasupra și hoț? Noutățile politice cu care ne amenință partidele stârnesc, deocamdată, doar îngrijorări. Asta nu înseamnă că le-aș duce dorul foștilor buni sau excelenți vorbitori. Sunt sătul de ei, dar parcă aș vrea ceva care să nu-mi producă nădușeală, sforțându-mă să-l urmăresc opintindu-se să încheie o propoziție.
P. S. Dacă se simt geniali și bâlbâiți, să procedeze ca anticul Demostene, exersând vorbirea cu pietre în gură pe malul mării. Poate iese ceva. Nu un mare orator, ca-n antichitatea elenă, dar măcar o loază care să poată îngăima ceva.