Traversăm, cred, un moment istoric singular prin intensitatea proclamării „grijii față de om”. Nici măcar comunismul, care introdusese formula în lozinci și doctrină, o scrisese pe pereți, pe acoperișuri și pe carnetele de cotizanți, n-o proclama parcă atât de vârtos. Politicienii nației, fără excepție, n-au somn, n-au liniște, trăiesc coșmaruri și au furnicături cumplite de piele, de teamă ca grija față de om să nu ațipească o clipă. Partidele de guvernământ nădușesc din zori și până noaptea târziu pentru, firește, binele omului. Pentru binele omului apare de cincizeci de ori pe zi Emil Boc la televizor, șef zice-se al unui partid, care, conform unora, ar fi la putere, conform altora ar fi în opoziție. Ca în bancul acela: „O fost, mă, fată mare nevastă-ta? Ei, zice, înghesuit la cârciuma din sat, Gheorghe. Unii zic că da, unii zic că nu.” Oricum, șeful lor suprem e la putere și încă ce putere!
Să nu ne imaginăm că președintele social-democraților, formațiune bănuită de stânga, Mircea Geoană, trăiește altfel de coșmaruri. Nu. Și el, ca întregul partid, muncesc să țină stâlpii grijii față de om neprăbușiți. Domnul Băsescu, însuși, fie că se află la Neptun, unde a petrecut o parte din vară, fie că se află la vila din Covasna, splendidă în dotări și arhitectură, unde și-a consumat o altă parte din vară, este muncit non-stop de aceeași grijă.
Un fel de călugări și misionari ai binelui public sunt toți politicienii noștri. Ca Gheorghe Doja, ca Ioana D’Arc ei sunt gata, de la Tăriceanu și până la Marko Bela, să se sacrifice, până la mistuirea de sine, în numele fericirii publice.
Mă gândesc, stând eu la Sângeru, pe o ploaie mocănească de toamnă, care răpăie pe acoperiș și cu un frig care m-a obligat la o haină în plus, peste cămașă și parcă nu-i destul, că venirea iernii și binele public au generat această agitație politică fără precedent. Dacă până acum doar domnul Băsescu dorea, firește, tot pentru binele poporului, dărâmarea guvernului Tăriceanu, azi vrea și PSD-ul. Pentru Mirciulică Geoană, care a suit dealul Cotrocenilor, președintele brusc nu mai e atât de negru, PD-ul atât de odios, iar la rândul său, șeful statului nu-l mai vede pe fostul ambasador de la NewYork, „cantitate politică neglijabilă”. Fostul vameș de la Bihor, domnul Blaga, tot în numele binelui și fericirii celorlalți, face genuflexiuni și rotiri de brațe, în paralel cu mai-obositul Stolojan, pentru ocuparea concomitentă sau pe rând a scaunului de prim-ministru. Se știe că munca de prim-ministru presupune, ca și săpatul la șanțuri, condiție fizică. Iar cei doi încearcă suta de metri în unsprezece secunde.
Parlamentarii, obligați la decizii care le fac greață pentru că ar putea să le fugă scaunele de sub fund, se agită și ei ( tot pentru binele public ) căutând hachițe, încălcări procedurale, pentru ca dărâmarea de Guvern, dacă se va petrece, să dureze ca o filmare cu încetinitorul a prăbușirii unui bloc. Căderea etajelor, după dinamitarea produsă toamna, se continuă până ce dă colțul ierbii, când se așază ultimele resturi de moloz. Cu alte cuvinte, dintr-o imensă dragoste de popor, la intrarea în iarnă, politicienii asudă la o criză care să le țină de cald tuturor. N-o să avem gaze și păcură? Păi cine să răspundă? Vechiul guvern a căzut și n-a fost lăsat să rezolve chestiunea. Cel nou e în creuzetul balamucului. Marele câștigător în această zarvă, cu ruperi de oase, stâlciri de mutre, va fi, firește, tot domnul Traian Băsescu, meșter al ascensiunii pe scăfârlii sparte. Jongleriile prezidențiale vor fi dedicate tot poporului, binelui său nemărginit.
La mine, la Sângeru, de unde se văd vârfurile munților spre Predeal și Brașov, miroase a toamnă zgribulită, iar noaptea chiar a iarnă. Am făcut prima oară focul, iar soba, constat, scoate fum. Supărat pe vătrai, trăiesc mulțumirea că acum, înaintea ninsorilor, politica se agită. Se agită să dărâme, să sfărâme, să înlocuiască pentru binele meu, pentru binele tău, pentru binele nostru al tuturor. Cangrena dreptei, chiar dacă a produs cea mai mare creștere economică din Europa, trebuie înlocuită cu glorioasa armie de stânga. Ambele trupe se revendică egal din sloganul, vechi ca democrația, vechi ca demagogia, grijii față de om. Politicienii îl numesc uneori, răsfățându-l pe cetățean, în ipostaza lui de alegător, nătăfleț. Este un pseudonim de alint. Prin multiplicare, poporul e o masă de nătăfleți. Noi toți suntem nătăfleți. Pe nătăfleți îi așteaptă iarna. O iarnă fără guvern, sau cu un guvern provizoriu, ceea ce e tot un drac.
