Enervante-s discuțiile din tren! Oameni care se văd întâiași dată pentru prima oară și n-au nimic în comun afară de biletul în respectivul vagon, ori se simt datori să te angajeze într-o conversație de care n-ai chef, ori te ignoră complet, continuându-și fără pic de jenă și pudoare sporovăiala de acasă. Mai întâi, ai parte de fraze banale și oarecare, de genul „ce cald!” (ori „ce frig!”), „mergeți până la capăt?”, „vă deranjează dacă trag perdeaua?”, „pot să ia ziarul?”, după care urmează acroșarea. Doamna cu pălărie îți arată o poză din gazetă și-ntreabă într-o doară, clefăind gumă: „cum vi se pare povestea asta?” E perioada de tatonare – să se vadă cu cine votezi. Evident, dai un răspuns ambiguu, ceva de genul „regret, nu mă interesează politica, toți îs la fel!” Soțul doamnei, trecut binișor de vârsta a doua, îmi face cu ochiul a complicitate: „hai, că nu vă cred!” Doamna îl susține: „un intelectual ca dumneavoastră să nu fie interesat de politică?” De unde constatarea așa de hotărâtă c-aș fi intelectual? Ochelari nu port, cravată, așijderea, reviste în limbi străine n-am răsfirat pe banchetă… cu afișată neutralitate, am ales, pentru lectura călătoriei, doar gazete autohtone de toate mamele: „Ce de bani părăduiți pe ziare!” – mă căinează doamna – „și ce amestecate-s! Io-te, culmea, mai apare!” Apucă o gazetă cu două degete, de parcă ar frige-o: „cum de citiți așa ceva?” Încerci să-i explici că vrei să fii cât de cât la curent cu toate orientările și că „a citi” nu înseamnă, obligatoriu, „a accepta”. Ți-ai găsit! Domnul nu-i deloc convins: „mai bine ascundeți fițuica aia, că vă vede lumea!” De pe canapeaua de vizavi a urmărit scena un mustăcios dornic de vorbe-vorbe: „mai bine le-ați ascunde pe toate!” Doamna ripostează ofuscată: „de ce, fiindcă așa vrei dumneata?” „Nu vedeți? Ce-i aici alb, dincolo-i negru.” „E-te, na! Vreți să spuneți că…” Și gata, după această scurtă pregătire de artilerie, conversația ajunge direct în avanposturile ultimelor evenimente: guvernul, președintele, anticipatele, pensiile nerușinate, spre a câștiga progresiv în acute când se proptește în UE, NATO, ONU. Și cum vagoanele nu-s compartimente, o bună jumătate dintre călători se așează în poziția „fiți gata!” pentru angajarea în dispută pe-o parte, jumătate pe cealaltă. S-a pledat cu ardoare în contradictoriu, de pe poziții ireconciliabile, până dincolo de Focșani, când apare un cerșetor pe-un soi de scândură-cărucior. Soțul doamnei îl arată cu degetul: „uite-așa o să ajungem toți în România dacă…” Apoi, către cerșetor: „du-te naibii d-aici, chem conductorul!” Oropsitul, ce poartă agățată de gât inscripția „surdo-mut din naștere”, îl afurisește mărunțel: „așa să-ți ajute dumitale Dumnezeu!” „Io-te minune, a căpătat glas!” – râde mustăciosul. De pe la Buzău încolo, apele s-au limpezit deplin, călătorii împărțindu-se net și categoric în două. Argumentele fiecărei părți sunt tratate de contra-opinenți cu „iaca, scârț!”, „sanchi!”, „du-te și te culcă!”, iar limbajul începe să se coloreze: „păi da, hoții țin cu hoții!”… „controlul psihiatric…” „țara e-n pradă!”… „du-te, dom’le, naibii!”… „du-te dumneata, ți-aș spune eu unde!”…„de ce ești măgar?”… „măgar e mă-ta!” – ș.a.m.d. Singura soluție părea a fi semnalul de alarmă! La capătul liniei s-a coborât pe uși separate, cu azvârliri de priviri piezișe și dușmănoase.
Și rămâne o întrebare: ce, cum, când, cine, de ce, a izbutit să învrăjbească într-atât, până a rupe-n două, nația română?
