„Politica” crizei (II)

Până la momentul actual, nu există la nivelul UE (inclusiv pentru România) un plan /strategie unitar anticriză; fiecare dintre guvernele țărilor membre UE a adoptat și/sau intenționează să adopte anumite strategii de relansare economică, însă lipsește orice viziune per ansamblul Europei. Teoretic, în condițiile în care economia scade cu 4-5% pe an, statul ar trebui să aloce 2-3% din PIB ca resurse financiare pentru proiecte anticriză (măsură recomandată și de FMI pentru un plafon de 2% din PIB). Aproximativ până în anul 2005, SUA a înregistrat timp de peste un deceniu o creștere economică notabilă; deși situația nu este unitară pentru țările membre UE, se poate formula o apreciere similară și pentru Europa Occidentală. Ce anume va face UE, confruntată pentru prima dată cu o criză majoră? Care anume vor fi raporturile dintre stat și piață în următorii 2-3 ani? Așa cum spune J. Almunia, Comisar european, momentul actual este pentru UE unul hotărâtor; dacă UE va reuși să gestioneze această criză în mod unitar, atunci procesul integraționist va avea de câștigat; în caz contrar, întreaga construcție europeană înfăptuită în peste o jumătate de secol va rămâne sub semnul întrebării.
În cazul României se poate admite că, in extremis, actuala criză constituie, în egală măsură, și o oportunitate întrucât „actorii” economici ce operează după 1990 au făcut abstracție adesea de mecanismul pieței; un anume tip de „filtru” va disocia între managementul performant și cel non-performant, astfel încât pentru viitor vor rămâne în competiție doar actorii economici viabili. Totuși, statul este dator să se implice pentru a atenua efectele crizei asupra categoriilor sociale mai puțin favorizate (pensionari, salariați bugetari, șomeri etc.); în plus, tot statul este cel care are datoria să gândească strategii macroeconomice pentru relansarea investițiilor și menținerea consumului final la un nivel rezonabil.
Ce măsuri concrete a dispus deja Guvernul condus de Emil Boc? Deocamdată a inițiat plata unor datorii către anumite categorii de firme, majoritatea dintre ele aflându-se însă în zone de influență politică (între cele 100 de firme care au făcut afaceri cu statul în 2008 se află firme controlate de oameni de afaceri precum Cășuneanu, Umbrărescu etc.; M. Nițu, Gândul, 2008). Similar, se poate spune că dl. Pogea, de la Finanțe, inclusiv alți miniștri, vorbesc frumos „dar nu spun nimic”! Pentru a fi obiectivi, putem credita Guvernul Boc cu trei măsuri concrete care, cumulate, pot asigura structura unei strategii anticriză (anume: creditul de 19 miliarde Euro negociat cu FMI, alocarea a 10 miliarde Euro din buget pentru infrastructură și intenția de a prelungi treptat vârsta de pensionare a salariaților).
Șansa reală pentru România poate veni din zona BNR, îndeosebi după acordul cu FMI, în sensul că această instituție poate juca un rol decisiv pentru deblocarea economiei. În rest, dl. Emil Boc pare a fi cu mult mai preocupat să „stea pe vârfuri”, în intenția de a-și proteja imaginea publică, eventual să intervină în direct la Antena 3 pentru a oferi explicații; nu remarcăm alte eforturi din partea domniei sale pentru a comunica public ce anume intenționează Guvernul să facă în perioada următoare; lipsa de comunicare duce la neîncredere, neîncredere ce se amplifică odată cu mediatizarea efectelor crizei.
Pe de altă parte, dl. Traian Băsescu, în calitate de Președinte și Premier, este exclusiv preocupat de gestionarea efectelor induse de scandalul de la DGIPI; nu știu care au fost sau sunt relațiile între dl. Popoviciu și membrii familiei Băsescu, nu știu dacă există sau nu un scenariu de compromitere a lui Traian Băsescu, însă cred că este aberantă argumentația invocată de dra Ioana Băsescu cu privire la modul în care a obținut acel milion de Euro pentru apartamentul din Băneasa (dumneaei lansează, în fapt, un nou tip de afacere, alta decât avocatura sau notariatul, anume obținerea de venituri „din vânzări anterioare ale unui imobil”; este util să recomandăm brevetarea acestei idei și înregistrarea ei la OSIM!).
În fapt, se poate preconiza că un număr restrâns de persoane din zona decidenților publici vor beneficia din plin de efectele induse de criza economică din România, însă marea majoritate a populației va fi obligată să suporte efectele ei negative!