„Politica” crizei (I)

Este interesant, chiar provocator, de urmărit cu atenție cum anume va fi gestionată problematica crizei la nivel global, cât și la nivelul celor 27 de țări membre UE; indiscutabil, într-o lume devenită tot mai interdependentă, primele „răspunsuri” în dominarea crizei globale ar trebui să survină din partea SUA. Așadar, identificăm trei nivele de generare/soluționare a crizei, respectiv SUA, Europa și Executivul României, toate măsurile trebuind extrapolate pe orizontul de timp 2009-2011. Ce putem spune la momentul actual? Teoretic, economia românească ar trebui să fie cel mai puțin afectată de consecințele crizei globale întrucât piața bursieră și piața titlurilor sub-prime au fost și rămân la un nivel aproape neglijabil.
Evoluția ciclică a vieții economice, atât la nivel național cât și la nivel regional/global, a fost pentru prima dată pusă în evidență pe o bază statistică de către economistul rus Nikolai Kondratieff; el a identificat/predicționat corect patru cicluri macroeconomice (fiecare însumând circa o jumătate de secol) derulate pe 1800 și până în prezent. Reflectarea cea mai evidentă a celui de-al treilea ciclu, K3, a avut loc pe parcursul Marii Depresiuni din perioada ’29-’33 (teoretic, faza descendentă a K3 a fost între 1920-1940). Ce instrumente de predicție/gestionare avem pentru astfel de mișcări ciclice ale vieții economice? Economiști precum Galbraith sau Robbins argumentează pertinent că dominarea unei perioade de recesiune va rămâne dependentă de maniera în care vor reacționa decidenții umani, imediat după apariția primelor semne de manifestare a crizei economice; desigur, de reacționat nu pot să reacționeze unitar 10 sau 20 de milioane de locuitori; această sarcină revine exclusiv factorului politic care exercită puterea pe baza principiului democratic de delegare temporară de responsabilitate/competențe.
Există o conexiune profundă între decizia macroeconomică (politică) și consecințele/efectele crizei pe plan global/regional. În plus, elementul cel mai greu gestionabil în astfel de perioade de criză este trendul social negativ dat de neîncrederea ce se induce treptat în rândul populației dintr-o țară sau alta. Pe cale de consecință, atunci când factorul politic nu numai că nu dispune de măsuri adecvate pentru a contracara criza, ci vizează să exploateze politic teama/neîncrederea populației, consecințele locale ale crizei pot fi catastrofale. Într-un studiu efectuat de grupul Colliers se remarcă, pe bună dreptate, că este nevoie „să învățăm din criza globală, pentru a evita în viitor o criză locală”; această remarcă vizează explicit piața imobiliară de la noi, însă rămâne valabilă, cred eu, și pentru alte sectoare economice.
A fost nevoie de ceva timp pentru ca leaderii țărilor membre UE să reacționeze relativ unitar, prin adoptarea unor măsuri comune de combatere a efectelor crizei globale. Din nou se remarcă, și la acest nivel, importanța deciziei politice, de dorit cât mai documentată, pentru a gestiona orice situație atipică ce riscă să se reflecte negativ în plan social. Întrucât băncile centrale au fost gândite și funcționează relativ fără un exces de influență politică, acestea au fost primele care au reacționat în fața crizei la toate cele trei nivele invocate (Federal Reserves, BCE și BNR). Totuși, implicarea băncilor centrale echivalează cu „un pas în direcția bună”, dar nu asigură suficiente măsuri pentru atenuarea efectelor crizei. Devine tot mai clar că efectele crizei, inclusiv pentru România, se vor prelungi și pentru 2010/2011; profesorul M. Feldstein, titular la Harvard, estimează că economia americană va rămâne în recesiune și în 2010; președintele Obama spune că „avem nevoie de timp și răbdare pentru a depăși criza”; este ușor de perceput că, fără o soluție din partea SUA, gestionarea crizei la nivel regional/local poate să fie doar parțială. Ce măsuri a dispus în sensul invocat Executivul României până în prezent? Când vor fi operaționale cele 10 mld. Euro din buget pentru infrastructură? Cum va încuraja Guvernul consumul populației? Când va înceta Guvernul să amplifice neîncrederea populației?