Reprezentanții a 23 de firme de pază și securitate care au contracte cu unități de învățământ au fost convocați, ieri, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, unde a avut loc o întâlnire care a urmărit stabilirea unui plan comun pentru reducerea violenței în școli. Întâlnirea a fost condusă de prefectul Sucevei, Florin Sinescu, alături de reprezentanți ai poliției, jandarmeriei și Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava.
Reprezentanții firmelor de pază au fost instruiți cu privire la respectarea Legii 333/2003 și HG 301/2012, privind paza obiectivelor, bunurilor și valorilor, fiind subliniată importanța care trebuie acordată măsurilor de ordine pentru asigurarea siguranței elevilor în școli și în zonele adiacente unităților de învățământ.
IPJ Suceava a anunțat că 334 de polițiști vor participa la deschiderea anului școlar și vor prezenta mesajul poliției cu accent pe promovarea recomandărilor cu caracter preventiv.
Inspectorul principal Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, a arătat că planul de acțiune al poliției este unul pe termen lung.
„S-a dispus ca patrulele de poliție să fie prezente în zona școlilor, fiecare unitate de învățământ fiind dată în responsabilitatea unui polițist de proximitate sau care are atribuții pe această linie și care are îndatorirea de a monitoriza în permanență evenimentele din zonă și a asigura ordinea și liniștea publică. Unitățile de învățământ au fost incluse în itinerariile de patrulare auto și pedestre ale poliției. De asemenea, la fiecare școală vor fi afișate datele de contact ale polițistului de proximitate, pentru o mai bună comunicare și relaționare”, a declarat inspectorul principal.
El a arătat că evoluția infracționalității între elevi cunoaște o scădere îmbucurătoare.
În primele șase luni ale acestui an, în județ s-au înregistrat 17 infracțiuni în care au fost implicați elevi, cu șapte mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut.
În debut de an școlar
Poliția și reprezentanții firmelor de pază, plan comun pentru reducerea violenței în școli
