Controale în trafic

Poliția Rutieră va verifica cu prioritate tot ce circulă pe două roți în municipiul Suceava



Polițiștii de la Biroul Rutier Suceava au demarat săptămâna aceasta controale cu privire la legalitatea în care se deplasează motocicliștii și mopediștii. Polițiștii rutieri vor verifica dacă cei care se deplasează pe astfel de vehicule au permise de conducere, documentele de înregistrare sau înmatriculare, elementele de semnalizare, căști de protecție etc. De asemenea, vizați de controale vor fi și bicicliștii, în cazul lor verificările având mai mult un caracter preventiv.
Comisarul-șef Laurențiu Hermeniuc, șeful Biroului Rutier Suceava, a explicat că se va pune accent pe astfel de acțiuni, care de altfel fac parte din activitatea curentă a agenților, în condițiile numărului destul de ridicat de evenimente rutiere în care au fost implicați, din vina lor, conducătorii de vehicule pe două roți.
Reamintim, la finele săptămânii trecute, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un tânăr în vârstă de 26 de ani, care conducea o motocicletă, s-a izbit într-o bordură în zona centrală a Sucevei, în urma impactului el și pasagerul din spatele său, un tânăr de 29 de ani, fiind răniți. Cei doi nu purtau cască de protecție, iar conducătorul motocicletei era băut (0,61 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat) și nu avea permis de conducere categoria A, valabil pentru motociclete.
Inspectorul principal Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al poliției, a arătat că acțiunea are în vedere și debutul vacanței de vară, care aduce mai mulți tineri în trafic, unii pe mopede sau motociclete. El a reamintit că după modificarea Codului Rutier se poate circula cu mopedul doar cu permis de conducere, orice categorie, în timp ce motocicleta poate fi condusă doar cu permisul corespunzător categoriei din care face parte.
Statisticile poliției arată că accidentele în care sunt implicați conducători de vehicule pe două roți se produc din cauza slabei cunoașteri a legislației și, în cazul unora, pe fondul inconștienței.



Recomandări

Un tânăr rănit după ce a fugit de polițiști și s-a răsturnat cu mașina, reținut în arest pentru două infracțiuni

Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști
Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști

Amplă acțiune de control în trafic a polițiștilor după patru accidente cu trotinete și biciclete într-o zi

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat
Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție

Tânărul arestat după accidentul de la intrarea în Suceava era în termenul de încercare stabilit pentru alte infracțiuni

Tânărul arestat după accidentul de la intrarea în Suceava era în termenul de încercare stabilit pentru alte infracțiuni
Tânărul arestat după accidentul de la intrarea în Suceava era în termenul de încercare stabilit pentru alte infracțiuni