Serviciul de Poliție Rutieră Suceava solicită reprezentanților de la Compania de Drumuri Naționale luarea de măsuri suplimentare pentru protejarea caselor de pe DN 17, în satul Prisaca Dornei, comuna Vama, în zona unde la finele lunii mai un tir cu lemne scăpat de sub control într-o curbă deosebit de periculoasă s-a răsturnat în curtea unei locuințe, strivind doi oameni, tată și fiică.
Este vorba de o serie de locuințe aflate la marginea drumului, în zonele cu curbe periculoase.
Subcomisarul Petrică Jucan, șeful Serviciului Rutier Suceava, a declarat:
„Am avut o serie de discuții cu reprezentanții Secției de Drumuri Naționale Câmpulung Moldovenesc și credem că singura soluție este montarea de parapeți metalici, pentru a proteja în măsura în care se poate locuințele. De asemenea, o măsură suplimentară ar fi și montarea de benzi rezonatoare în zonele cu curbe periculoase”.
El a precizat că, din punctul de vedere al Poliției Rutiere, semnalizarea curbelor periculoase de la ieșirea din Câmpulung Moldovenesc spre Vama este suficientă.
Pe 30 mai, în jurul orei 21.00, un tir încărcat cu cherestea, fără licență, condus de un bărbat de 32 de ani, care circula dinspre Câmpulung, a ieșit în afara drumului, s-a zdrobit de un gard, iar tonele de cherestea s-au prăvălit în curtea unui localnic. Doi oameni, tată și fiică, care tocmai se așezaseră pe banca unui leagăn, în curte, au fost pur și simplu striviți de lemne, fără a avea timp nici măcar să mai reacționeze. Nici cei doi bărbați din cabina autotrenului nu au scăpat, fiind sfârtecați în urma teribilului impact cu gardul din beton al gospodăriei.
Poliția Rutieră a stabilit că accidentul s-a produs din cauză că șoferul nu a adaptat viteza în curba deosebit de periculoasă.
Control cu peste 220 de amenzi printre transportatori, după tragedia cu patru morți
La scurt timp după accidentul cu patru morți de la Prisaca Dornei, cel mai grav din acest an, Poliția Rutieră a desfășurat un amplu control printre transportatorii de marfă, în perioada 3-9 iunie.
Au fost controlate 593 de autovehicule de transport marfă și aplicate 228 de amenzi, multe dintre ele vizând camioane încărcate cu material lemnos. Au fost prinși șoferi care efectuau transporturi fără licență, care aveau încărcături care depășeau masa maximă autorizată ori care nu aveau diagrame privind respectarea timpilor de odihnă. Valoarea sancțiunilor aplicate depășește 200.000 de lei.
Demers
Poliția Rutieră solicită montarea de parapeți în zona unde un camion cu lemne a strivit oamenii dintr-o curte
