Peste 200 de dosare penale care vizează criminalitatea în domeniul pirateriei software au fost înregistrate de la începutul anului până în august, în 66 dintre acestea dispunându-se începerea urmăririi penale față de 81 persoane, au anunțat, marți, reprezentanții Poliției Române.
Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) și organizația non-profit Business Software Alliance (BSA) continuă parteneriatul pentru prevenirea și combaterea pirateriei software, în condițiile în care, potrivit Studiului Global privind pirateria software în anul 2011, realizat de BSA, 63% dintre utilizatorii de PC-uri au folosit software piratat, iar valoarea comercială a software-ului fără licență instalat s-a ridicat la 207 milioane de dolari. Cu toate acestea, raportul BSA pentru România arată o scădere a ratei pirateriei software în 2011 față de anul anterior.
Combatere și prevenire
Pe linie de combatere, structurile specializate ale Poliției au efectuat, de la începutul acestui an până în luna august, peste 350 de acțiuni de verificare, în urma cărora au fost înregistrate 212 dosare penale care vizează criminalitatea în domeniul de referință. În 66 dintre acestea, s-a dispus începerea urmăririi penale față de 81 persoane, suspectate de săvârșirea a 112 infracțiuni prevăzute de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
În ceea ce privește activitățile de prevenire, în cadrul campaniei derulate în perioada septembrie 2011 – iunie 2012, 13.000 de companii au primit scrisori din partea celor doi parteneri, prin care au fost informate cu privire la riscurile tehnice, legale și de imagine asociate pirateriei software. Dintre acestea, 4.700 de companii au primit consultanță BSA referitoare la modul în care se poate realiza un audit software, iar 1.500 dintre acestea au trimis formularele de auto-auditare, marea majoritate fiind consiliate în continuare de BSA în legătură cu cele mai avantajoase variante de intrare în legalitate.
„Pirateria software în România cunoaște un trend descendent, iar o importanță deosebită pentru aceste rezultate o are colaborarea cu autoritățile române. Prin continuarea parteneriatului cu Poliția Română, ne propunem să creștem nivelul de informare și conștientizare în acest domeniu, în special în mediul de afaceri, și sperăm să avem rezultate din ce în ce mai bune, care să aibă un impact puternic asupra economiei românești”, a spus Magda Popescu, BSA Outside Counsel.
În perioada următoare, Poliția Română va continua să desfășoare atât activități cu caracter preventiv, cât și activități de combatere, prin valorificarea experiențelor anterioare și prin focalizarea activităților asupra situațiilor în care pirateria software se interferează cu fenomenul evazionist, a spus șeful Poliției Române, inspectorul general Petre Tobă.
„Rezultatele obținute ca urmare a derulării acestui parteneriat confirmă că eforturile comune de prevenire și combatere a utilizării și comercializării de programe pentru calculator fără licență, conduc la diminuarea impactului fenomenului infracțional în domeniu”, a mai afirmat Tobă.
Anul acesta, parteneriatul BSA și IGPR vizează inițierea unei noi campanii de informare – „Poți să treci de orice verificare cu bine?”.
Începând de marți, peste 30.000 de companii vor fi informate cu privire la faptul că utilizarea software-ului pe mai multe calculatoare decât numărul permis prin licență, completarea contractelor de licențiere cu date false, folosirea altor versiuni decât a celor contractate sau, pur și simplu, utilizarea de software fără licență constituie infracțiuni circumscrise pirateriei software și sunt fapte penale de natură economică.