Poliția Română a repornit baza de date AFIS 2000



Baza de date AFIS 2000 a fost repornită, vineri, la nivelul Institutului de Criminalistică al Poliției Române, urmând ca, de săptămâna viitoare, programul să funcționeze și la nivelul Inspectoratelor Județene de Poliție, au anunțat oficiali din IGPR.
Raluca Seucan, șeful Serviciului de Presă al Poliției Române, a declarat pentru MEDIAFAX că defecțiunile tehnice nu au afectat integritatea bazei de date, iar AFIS va putea fi folosit la nivel național începând de săptămâna viitoare, după finalizarea auditului pe toate palierele.
În luna iunie au apărut defecțiuni la programele Imagetrak și AFIS 2000, folosite de criminaliști pentru identificarea persoanelor suspecte.
Sistemul Imagetrak – oprit voluntar din 27 iunie – a fost repornit în 14 septembrie, după testele făcute în urma înlocuirii sursei de alimentare, anunța atunci Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
Poliția Română preciza că defecțiunile survenite la cele două baze de date nu au afectat cooperarea polițienească internațională în domeniul criminalistic.
„Subliniem faptul că, în România, prevederile Tratatului de la Prum au intrat în vigoare începând cu data de 3 martie 2009. Conform acestuia, statele membre trebuie să operaționalizeze schimbul automat în trei domenii de referință, respectiv de date ADN, date dactiloscopice și date privind vehiculele. Dintre cele trei domenii, primele două sunt în responsabilitatea Poliției Române. În acest sens, la finalul anului 2009 a fost operaționalizat schimbul automat de date genetice. În prezent, acesta se desfășoară cu Austria, Olanda, Germania, Franța, Spania, Slovenia, Lituania, Letonia și Slovacia. De asemenea, suntem în teste cu Cipru și Estonia”, arăta IGPR.
Polițiștii au fost nevoiți să compare manual fișele vechi cu probele pe care le găsesc la fața locului
Pentru operaționalizarea schimbului de date dactiloscopice, în 21 iunie 2012, Poliția Română a încheiat un contract de achiziție a unui soft care să permită căutările automate ale urmelor și impresiunilor papilare de către sisteme similare din dotarea Polițiilor Europene.
Conform prevederilor contractului, interfața trebuie să devină funcțională începând cu data de 19 noiembrie. Până în prezent, activitatea derulată în acest contract s-a desfășurat în conformitate cu clauzele contractuale, nefiind înregistrate întârzieri, mai precizat Poliția Română.
În perioada în care cele două programe nu au funcționat, polițiștii au fost nevoiți să compare manual fișele vechi cu probele pe care le găsesc la fața locului în urma unei anchete, ceea ce a îngreunat procedura.
Programul Imagetrak este cea mai complexă bază de date a Poliției Române și conține datele particulare ale tuturor suspecților înregistrați la nivel național, respectiv înălțime, greutate, culoarea ochilor, a părului și semne particulare, cum ar fi tatuaje, cicatrice.
În general, acest program este folosit pentru identificarea persoane cu identitate necunoscută și a cadavrelor cu identitate necunoscută.
Sistemul de recunoaștere facială Imagetrak stochează și examinează fotografii de semnalmente, date antropometrice, semne particulare și date despre fapta și modul de operare, în scopul identificării unor categorii de persoane care au săvârșit fapte penale și al clarificării unor aspecte de interes operativ în activitatea Poliției și altor unități din cadrul Ministerul Administrației și Internelor, potrivit datelor de pe site-ul Poliției Române.
Sistemul de recunoaștere facială Imagetrak a fost implementat în anul 2004 la nivel național, cu stații de lucru la fiecare inspectorat județean de poliție și la Serviciul Criminalistic din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
Perceperea de către victimă sau martorul ocular a imaginii persoanei infractorului, în momentul în care acesta săvârșește fapta penală, poate fi asimilată, într-o accepțiune foarte largă, cu o urmă de memorie, respectiv cu ceea ce s-ar putea denumi „urma ideală”, aceasta având un evident caracter material, specific proceselor psiho-fiziologice de la nivelul scoarței cerebrale. Devine astfel posibilă identificarea infractorului pe baza portretului vorbit făcut de martor, ori recunoașterea sa după fotografie sau dintr-un grup de persoane, potrivit Poliției Române.
Imagetrak înlocuiește clasoarele clasice cu fotografii de semnalmente
Sistemul de recunoaștere facială Imagetrak are rolul să înlocuiască clasoarele clasice cu fotografii de semnalmente, folosite pentru identificarea persoanelor, prin prelucrarea și stocarea la nivel național a fotografiilor și a datelor de stare civilă ale persoanelor în stare de arest sau libertate, ca urmare a comiterii de infracțiuni prin diverse moduri de operare. Fotografia este digitalizată în limbaj pentru computer, procesată și stocată într-o bancă de date.
Sistemul Imagetrak folosește un algoritm de căutare facială care este independent de culoare, respectiv la căutare nu se ia în calcul culoarea fotografiei sau culoarea pielii. Din punct de vedere al rasei, nu ia în calcul structura feței deoarece aceasta este universală. Sistemul permite o plajă largă în privința sursei de preluare a imaginilor, acestea putându-se face prin folosirea unui scanner, a unei camere foto sau video.
În privința vârstei, faceprint-ul rămâne neschimbat odată cu trecerea timpului. Machiajele, părul facial, ochelarii sau iluminarea nu influențează identificarea persoanelor, preciza Poliția Română.
Programul AFIS 2000 este o bază de date care conține amprentele și fotografiile tuturor persoanelor care au fost amprentate.
Sistemul automat de identificare a amprentelor digitale – AFIS 2000 – a fost implementat de către Poliția Română din anul 1996 și a reprezentant un pas important pe linia modernizării poliției tehnico-științifice. Acesta permite identificarea pe baza amprentelor papilare a persoanelor cu identitate falsă sau care au comis fapte antisociale.
Sistemul AFIS Printrak Bis (Printrak Biometric Identification System) este fabricat în SUA de concernul Motorola – Printrak și reprezintă ultima versiune în examinarea dactiloscopică, se mai arată pe site-ul Poliției Române.
AFIS Printrak Bis a devenit operațional la nivel național în cursul lunii iulie 2007 și, în concordanță cu prevederile acordurilor internaționale, a devenit Punct Național de Contact pentru schimbul de date dactiloscopice cu sistemele europene similare.
Potrivit Poliției Române, sistemul reprezintă cea mai complexă tehnologie de acest gen existentă pe plan mondial, fiind caracterizat ca o componentă de bază a sistemului judiciar național și european în lupta împotriva infracționalității transfrontaliere.