Inspectoratul de Poliție Județean Suceava organizează concurs/examen, prin recrutare din sursă externă, în vederea ocupării a unor posturi vacante de maistru la Serviciul Logistic și muncitor calificat.
În vederea participării la concursul pentru postul de maistru, candidații trebuie să fie apți medical, să fie absolvenți de studii medii cu diplomă de bacalaureat sau studii medii cu diplomă de bacalaureat, filiera tehnologică în profilul tehnic, specializarea tehnician în lucrări publice și construcții sau profilul construcții sau să fie absolvenți de cursuri/programe de perfecționare/specializare, programe de formare profesională finalizate cu examen de certificare în calificarea profesională construcții sau instalații, doar pentru absolvenții cu studii medii, să dețină permis de conducere pentru categoria B. Nu se cere fără vechime în muncă. Dosarele de concurs se pot depune până pe 14 iulie, cu excepția fișei de aptitudine în muncă, care va fi depusă până la data de 09.09.2022. Selecția dosarelor se va realiza în perioada 15-18.07.2022. Concursul va consta în două probe, ce vor avea loc la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, după cum urmează: 1. Proba scrisă – 12.09.2022, ora 10:00 2. Interviu – 16.09.2022, ora 10:00.
Pentru postul de muncitor calificat, candidații trebuie să fie apți medical, să fie absolvenți de studii medii cu diplomă de bacalaureat, filieră/profil prelucrarea lemnului sau în calificarea profesională tâmplar sau pregătire prin învățământul profesional, finalizat cu examen de certificare a calificării profesionale – tâmplar/technician în prelucrarea lemnului sau să fie absolvenți de studii medii cu diplomă de bacalaureat și să fie absolvenți de cursuri/ programe de perfecționare/ specializare, programe de formare profesională finalizate cu examen de certificare în calificarea profesională tâmplar/ technician în prelucrarea lemnului. Dosarele de concurs se pot depune tot până pe 14. Iulie. Concursul va consta în două probe, ce vor avea loc la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, după cum urmează: 1. Proba scrisă – 12.09.2022, ora 10:00 2. Interviu – 16.09.2022, ora 10:00.
Informații suplimentare privind posturile de maistru și muncitor calificat se pot obține la Serviciul Resurse Umane din Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, de la persoana care asigură secretariatul comisiei, la telefonul 0230/203112, de luni până vineri, între orele 10:00 – 14:00, sau pe site-ul www.sv.politiaromana.ro la secțiunea ”CARIERĂ” – posturi scoase la concurs.