Un bărbat din comuna Adâncata este revoltat de faptul că un șofer care s-a izbit în căruța pe care o conducea, iar apoi a plecat de la fața locului nu a fost depistat de poliție în interval de mai mult de șase luni de zile, asta deși numărul de înmatriculare al mașinii a fost reținut de victimă și comunicat anchetatorilor. Maricel Cosovanu, din satul Călugăreni, comuna Adâncata, a depus numeroase petiții la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava și la Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), în toate răspunsurile fiindu-i comunicat că ancheta continuă, însă persoana care a condus autoturismul în ziua accidentului nu a putut fi identificată din cauză că mașina a fost vândută fără documente în mai multe rânduri.
Ancheta poliției s-a împotmolit la al patrulea proprietar al mașinii
Pe data de 8 mai 2014, Maricel Cosovan se deplasa cu un atelaj hipo pe DN 29A, pe raza localității, și a fost tamponat din spate de un autoturism al cărui conducător auto a părăsit locul faptei. Accidentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale, căruța fiind distrusă.
Evenimentul rutier a fost înregistrat în aceeași zi la Secția de Poliție Rurală 8 Adâncata, numărul de înmatriculare al mașinii fiind SV-05-APW.
Conform răspunsurilor oficiale primite de bărbat începând din luna mai, proprietarul autoturismului a pus la dispoziție un contract de vânzare-cumpărare din care a reieșit că mașina a fost vândută unei persoane din comuna Vama, din data de 16 ianuarie 2011. S-a lua legătura și cu persoana din Vama, care a declarat că i-a vândut autoturismul în același an, 2011, unei persoane a cărei identitate nu o mai reține. Ulterior, într-un alt răspuns, Poliția l-a informat pe bărbat că în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că mașina ar fi ajuns la o persoană din satul Paltinu, comuna Vatra Moldoviței. Și de aici posesorul a spus că i-a vândut mașina, în 2012, tot fără acte, unui tânăr din municipiul Vatra Dornei, a cărui identitate nu o cunoaște. Până la acest punct a ajuns ancheta poliției din acest caz.
„Vă comunicăm că aspectele sesizate de dumneavoastră vor rămâne în atenția poliției rutiere, urmând ca în momentul identificării persoanei care a condus autoturismul să fiți invitat la sediul Secției de Poliție Rurală Adâncata, în vederea întocmirii documentației de soluționare a tamponării”, se arată în răspunsul conducerii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
„Cred că dacă cineva s-ar ocupa serios de cazul meu problema s-ar rezolva imediat”
Maricel Cosovanu consideră că polițiștii puteau să-l depisteze foarte ușor pe șofer chiar după ce a fugit de la locul impactului, în baza sesizării făcute de el imediat, care a inclus și numărul de înmatriculare.
„Sunt purtat de la un polițist la altul de luni de zile, fără ca nimeni să facă nimic. Cred că dacă cineva s-ar ocupa serios de cazul meu problema s-ar rezolva imediat”, este nemulțumit bărbatul. Acesta așteaptă identificarea șoferului implicat în accident pentru a putea primi despăgubiri pentru pagubele suferite.
Reclamantul a fost informat recent că Biroul de Control Intern al IPJ Suceava a efectuat verificări din care nu au rezultat „date care să ateste adoptarea vreunui comportament inadecvat de către polițiștii reclamați”.
Maricel Cosovanu spune că se deplasa pe drumul național cu căruța deoarece nu are la dispoziție nici o altă alternativă de deplasare, condiții în care nu consideră că ar avea vreo vină pentru producerea evenimentului rutier.
Nemulțumiri
Poliția nu a identificat un șofer implicat într-un accident în luna mai, deși are numărul de înmatriculare al mașinii






