– Cele două structuri sunt „sufocate” în momentul de față de lipsa de spațiu
Poliția Municipiului Suceava și Serviciul de Poliție Rutieră Suceava vor avea parte de spații adecvate pentru a-și desfășura activitatea de la mijlocul lunii aprilie. Mult așteptata mutare se va face în imobilul situat în fața hypermarket-ului „Kaufland”, unde au activat, până la finele anului trecut, Parchetele sucevene.
În noul sediu vor ajunge toate compartimentele Poliției Municipiului Suceava (Biroul de Ordine Publică, Serviciul de Investigații Criminale), structura județeană a poliției de circulație (Serviciul de Poliție Rutieră), care activează acum în sediul Curții de Conturi Suceava, lângă Piața Mare, dar și Biroul de Poliție Rutieră al municipiului Suceava, situat în momentul de față pe strada Oituz.
Mutarea va ușura activitatea acestor structuri, destul de „sufocate” de lipsa de spațiu în momentul de față. De exemplu, șoferii obligați să susțină teste de legislație pentru că au rămas fără permis de conducere sunt examinați într-o sală împrumutată și pusă la dispoziție prin amabilitatea Curții de Conturi. „Când ne vom muta în noul sediu vom avea un etaj întreg destinat examinărilor. Va fi mult mai bine atât pentru noi, cât și pentru șoferi”, declara în urmă cu o lună Romeo Butnariu, șeful Serviciului de Poliție Rutieră Suceava.
„Preconizăm că procesul de mutare se va finaliza undeva la mijlocul lunii aprilie, când vom termina procesul de dotare al noului sediu. Mai sunt ceva probleme legate de parcare, șefii de la Circulație cerând expres ca parte din mașinile de intervenție să poate fi lăsate undeva în fața sediului, de unde, în caz de urgențe, să se poată pleca imediat”, a declarat agentul șef principal Mihai Hurjui, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
– Noul sediu a costat 100 de miliarde de lei vechi
Purtătorul de cuvânt al poliției a precizat că prin mutarea acestor structuri se va crea mai mult spațiu și în sediul Inspectoratului de Poliție (clădirea de lângă stadionul „Areni”), urmând ca, în locul palierului ocupat acum de Serviciul de Investigații Criminale Suceava, să se amenajeze Serviciul de Cazier Juridic.
Noul sediu în care se vor muta Poliția Municipiului Suceava și Serviciul de Poliție Rutieră Suceava, în care a funcționat mai mulți ani fabrica de confecții „Zimbru”, a costat 100 de miliarde de lei vechi, bani virați din fonduri de la Ministerul Administrației și Internelor. Clădirea a fost cumpărată de la SC Servicii Comunale Suceava, tranzacția fiind realizată la finele anului trecut.





