Acțiune

Poliția își aduce la mall „mascații”, câinii, mașinile și tehnica de luptă

Campania este coordonată de cadrele Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Suceava
Campania este coordonată de cadrele Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Suceava

Inspectoratul de Poliție Județean Suceava își aduce astăzi, începând cu ora 16:00, mascații, câinii, mașinile și tehnica de luptă în parcarea Iulius Mall Suceava, în cadrul unei acțiuni organizate cu ocazia campaniei „Săptămâna Prevenirii Criminalității” (27 septembrie – 1 octombrie a.c.), a V-a ediție.
Campania a demarat, ieri, cu o conferință de presă, urmată de o masă rotundă cu tema „Parteneriatul public – privat în prevenirea criminalității” și de un târg de proiecte de prevenire a criminalității, cu finanțări europene, la care au participat 11 instituții guvernamentale și non-guvernamentale.
Astăzi, în cea de-a doua zi a campaniei, se va desfășura, începând cu ora 10:00, campania de informare stradală –„O comunitate în siguranță”, iar de la ora 16:00 începe demonstrația de forță a poliției.
În parcarea de la mall, oamenii legii își vor prezenta armamentul și tehnica din dotare și le vor vorbi celor prezenți despre atribuțiile și competențele poliției în viața comunității.
La mall vor veni și luptători din cadrul Serviciului de Intervenție Rapidă, așa-zișii „mascați”, precum și patrupedele Poliției Canine din cadrul Serviciului de Criminalistică.
Mâine va avea loc caravana prevenirii furturilor din mediul rural, iar joi va fi lansată campania de prevenire a infracțiunilor la regimul silvic –„Să protejăm aurul verde”.
Vineri, în ultima zi a Săptămânii Prevenirii Criminalității, va fi demarată și o campanie de informare stradală „Stop Accidentelor Rutiere. Viața are prioritate”.

Recomandări

Sute de mașini oprite pentru control la mai multe filtre rutiere constituite în Rădăuți și zonele limitrofe

Poliția a încheiat acțiunea ”Bukovina Gate – Poarta de Nord” cu o razie cu mari desfășurări de forțe, sâmbătă noapte

Razie de amploare a polițiștilor, la Șcheia, cu filtre rutiere, controale la familii problemă și pe linie de furt de energie electrică